Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Nokia a dat afară 600 dintre angajaţii de împrumut

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 27 noiembrie 2008 · ·

Până la sfârşitul acestei săptămâni, numărul angajaţilor de la Nokia care vor îngroşa rândurile şomerilor va ajunge la 600. Sursa: Reuter

Clujenii care au fost anunţaţi deja de Nokia că pot să stea acasă şi că, până la sfârşitul anului, vor primi 75 la sută din salariu, sunt deja împăcaţi cu gândul că vor rămâne în plină iarnă şomeri.

Muncitorii de care Nokia nu mai are nevoie au fost angajaţi de două firme de recrutare a forţei de muncă, Lugera&Makler din Bucureşti şi Trenkwalder SRL din Sibiu, două dintre cele mai mari firme din România care se ocupă de plasarea forţei de muncă. După ce i-au angajat, cele două firme de resurse umane i-au închiriat la Nokia.

„În acest an nu vom mai avea nevoie de serviciile agenţiilor de forţă de muncă temporară externă. Datorită caracterului sezonier al activităţii de producere a dispozitivelor mobile, am încheiat contracte-cadru cu agenţiile de forţă de muncă temporară externă şi, la nevoie, le cerem să ne-o furnizeze. Acest fapt este unul obişnuit pentru noi“, a declarat John Guerry, directorul fabricii de la Jucu.

„Dumnezeu cu mila“

Mulţi dintre ei nu au stagiul de cotizare de un an la şomaj, ceea ce înseamnă că nu vor putea primi şomaj, aşa cum a avertizat Daniel Don, director la Agenţia de Ocupare şi Formare a Forţei de Muncă Cluj. Liderul Cartel Alfa Cluj, Grigore Pop, a declarat că, deocamdată, situaţia este „sub control“ în ceea ce-i priveşte pe muncitori. „Acum este pace, dar nu se ştie până când“, ne-a declarat Grigore Pop.

Maria P., o clujeancă ce până marţi lucra la Nokia, a declarat că, din senin şi fără niciun avertisment, li s-a spus să meargă acasă şi că nu mai trebuie să se prezinte la serviciu. „Ceea ce vă pot zice este că am fost anunţaţi că, până la sfârşitul lui decembrie, o să luăm 75 la sută din salariu, după care nu ştiu ce se va

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă Cod Portocaliu pentru județul Botoșani. Ce anunță meteorologii

Botosani News acum 51 minute
Meteorologii au emis o avertizare tip cod portocaliu de instabilitate atmosferică pentru județul Botoșani valabilă de astăzi, de la ora 18:00, până vineri, la aceeași oră. Până vineri dimineață, la ora 03:00, sunt prognozate averse importante cantit

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 2 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum 29 minute
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Numerele extrase la tragerile de joi, 17 iulie 2025. Report de aproape 5 milioane de euro, la JOKER – categoria I

Gandul acum 4 ore
Joi, 17 iulie 2025, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 20 iulie 2025. La tragerile loto de duminică, 13 iulie 2025, Loteria Română a acor

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum 40 minute
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum 17 minute
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Proprietarii Dedeman cumpără reţeaua de magazine de bricolaj Praktiker Hellas din Grecia / ”Această achiziţie nu înseamnă nicidecum că ne îndepărtăm de România, ci dimpotrivă”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pavăl Holding, care controlează Dedeman, liderul pieţei de bricolaj din România, anunţă achiziţia reţelei Praktiker Hellas, liderul pieţei de bricolaj din Grecia. Grupul subliniază că extinderea pe p

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

25°
joi

19°/33°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

23°
joi

19°/29°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

25°
joi

20°/27°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/21°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

20°
joi

15°/20°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°