Binenteles, orice aniversare e ca iarna, te ia prin surprindere! In decembrie se implinesc patruzeci de ani de la aparitia revistei Echinox si mai mult de patru decenii de la inchegarea unui grup cultural care, nu o spun eu, a marcat destul de vizibil cultura romaneasca, macar in primul deceniu de existenta.

Daca tinem cont de conditiile politice in care s-a afirmat, Echinox a insemnat mult, daca ne gandim la ce ar fi trebuit sa fie in conditii de normalitate, raspunsul e greu de dat. Dar toate lucrurile au masura lor. Practic, Echinox a fost un produs al momentului istoric, un moment de relativa liberalizare, unde macar puteai sa incerci. Asta nu asigura, neaparat, reusita. Era clipa unei primeniri, iar cine a avut capacitatea de a intelege momentul, a infaptuit. Primul lucru care trebuie spus despre aceasta revista este acela ca ea s-a cerut, chiar imperativ, si ca nu s-a dat. Exista o efervescenta, o neliniste creatoare, un entuziasm, indeajuns de stapanit pentru a fi si productiv, incat cei care au consimtit la aparitia gazetei au inteles ca este mai folositor pentru ei sa apara decat sa o interzica. Iar in rigiditatea usor fisurata a sistemului a fost suficient sa nu ne lasam struniti, chiar daca eram hartuiti, pentru a trece dincolo de limita care ne conferea legitimitatea prezentei. Important era faptul ca nu eram o structura care sa-si doreasca conservarea, ci o stare de spirit care nu avea nimic de pierdut. Doar de castigat, pentru ca supravietuirea revistei si a grupului era principala victorie, principalul castig. Era ceva cu totul atipic pentru tot ce se intamplase in societatea romaneasca in deceniile precedente si in cele care au urmat. Nu doream bani, nu doream functii, nu doream sa ne aranjam viitorul, nu doream decat sa ne putem exprima si, mai mult decat atat, doream sa punem in circulatie ceea ce parea ingropat si uitat, valori, idei, tex