In satele romanesti de odinioara, aflam din insemnarile lui Grigore Peucescu adunate in lucrarea intitulata Imbunatatirea starii taranilor ca "nici o autoritate" nu se stia "datoare a se ocupa de salubritate si circulatie!". Fiecare isi inalta casa "acolo unde vrea, de multe ori, tocmai in mijlocul unei ulite".

Cum aratau locuintele taranilor, spatiul unde sporul demografic al Romaniei moderne era cel mai ridicat? Aflam ca "cele mai multe erau murdare si toate sunt lipsite de lumina si de aer" (erau fara ferestre! n.m.). "Chiar astazi (1888 n.m.), toate satele de pe langa Dunare sunt formate din bordee, tot atat de umede, cat sunt de lipsite de aer."

Grigore Peucescu era uimit si disperat de psihologia locuitorului de campie. "Mai intai - povesteste acesta - nu e cu putinta sa traiasca un om in societatile moderne, lucrand sapte luni pe an si stand degeaba cinci! Ei bine, satenii nostri 150 zile pe an stau cu mainile in san, caci nu stiu de ce sa se apuce sau nu vor sa se apuce de nimic. (...) afara de aceasta, ati mai vazut popor atat de risipitor? (...) ganditi-va numai la vinuri. Sunt ani in care se face potop de vin, nu mai stiu unde sa-l puie. Ei bine, pana la anul nu mai ramane picatura. Si nici unul nu se gandeste sa pastreze, dintr-un an intr'altul! Noi toti suntem mandri, suntem fanfaroni. Ei bine, taranii sunt mult mai mandri, mult mai fanfaroni decat noi. Nu s'o baga un taran sluga, sa-i dai marea cu sarea si Oltu' cu totul! Se baga logofat, ca sa umble cu biciul pe umeri si sa porunceasca la ceilalti; iar argat, numai cand n'are absolut ce sa manance." Ne mai miram de ce a prins comunismul in Romania, cand regimul a oferit puturosilor satelor noastre posibilitatea de a umbla cu biciul pe umeri prin orase, targuri, catune, fabrici si chiar in intimitatea noastra? O multime de birocrati, lefegii ai ideologiei de partid, au fost recrutati din