Fiindu-le greu sa se diferentieze intre ei, candidatii se prezinta electoratului drept oameni buni, simpli, de rind. Intr-un cuvint, mediocri. Macar sint sinceri. In citeva ore, campania electorala va lua sfirsit. O campanie electorala atipica, in urma careia se pot trage putine concluzii. De fapt, daca ne raportam strict la mesaj, alegatorul trebuie sa fi inteles un singur lucru din ultimele patru saptamini. Si anume ca politicienii care le cer votul sint "oameni", si nu orice fel de oameni, ci "oameni buni". Ati auzit pina acum de Sorin Iacoban? Ei bine, aflati ca este un om bun, care se uita in ochii tai si, printre altele, iti cere votul. Colegul sau de generatie si de partid, Catalin Ivan, ne arata ca politicienii se hranesc omnivor, pe linga ciolan, mincind si fructe. Ca orice om "de rind", a cumparat zece mii de mere pe care le imparte alegatorilor. Un alt pesedist, harghiteanul Valer Dorneanu, care timp de opt ani, ca parlamentar de Iasi, a stat mai mult prin capitala, se lauda ca "este aproape de oameni". Ioan Nani este si el, fireste, un "om", dar "competent". Mesajul comun al candidatilor PSD este la fel de "original": "mai bine pentru tine, mai bine pentru Iasi". Nu rideti, s-au incasat bani frumosi pentru acest slogan. Variatiuni pe aceeasi tema regasim si la democrat-liberali. Senatorul Dan Carlan ne demonstreaza intr-un clip electoral ca doar liderii politici de anvergura au prins gustul caviarului. Simplii sefi de filiala isi dreg foamea cu bulz, ca orice om cu origini sanatoase, nascut si crescut la tara. Ca exista reproducere si-n regnul politic ne-o spune Costi Neagu, cel care pozeaza pe afisele electorale alaturi de propriul copil. Dumitru Oprea a renuntat la mesajele progresiste din campania de la locale, asigurindu-si alegatorul ca "tine cu el". Sloganul national al PDL este la fel de cuminte si insipid ca cel pesedist: "Romania pe miine bune".