Stelian şi oamenii lui stăteau de vreo două săptămîni la păstrare în arestul regimentului. Nu făceau scandal. Cîntau cîntece de-ale lor şi aşteptau să vină camarazii să-i scoată. Primeau mîncare de la cazan, în gamele. Stelian a cerut să fie serviţi la popotă pe cheltuiala lui. Maiorul nu primise instrucţiuni cum să-i trateze, ci doar să-i poprească. I-a transmis lui Stelian prin şeful arestului să fie mulţumit că îi hrăneşte ca pe soldaţi şi nu le aduce mîncare de la puşcăria din Constanţa. Cei doi locotenenţi pe care Scipione îi degradase în dimineaţa răzmeriţei au fost trimişi sub pază la Bucureşti, după ce unul dintre ei a încercat să se sinucidă, în despărţitura pentru ofiţeri a arestului. În oraş era linişte. Judecătorul, însoţit de Pomenea, doi jandarmi şi de un avocat din oficiu, i-a percheziţionat două zile casa lui Stelian. Au găsit o listă scrisă de mînă în care pe primul loc era numele judecătorului, urmau Pomenea, şeful gării, cîrciumarul Fănică, angrosistul Haikis şi Mardare blănarul. Sus în colţul din dreapta o altă mînă scrisese Da! şi semnase. Judecătorul a recunoscut caligrafia apăsată a lui Stelian în numele de pe listă şi semnătura ministrului de Interne întinsă sub Da-ul din colţul foii. În pivniţă, printre butoaie cu vin Pomenea a dibuit cîteva lăzi cu gloanţe de pistol de mai multe calibre şi o mitralieră defectă. Nevasta lui Stelian, 40 de ani, încă frumoasă, dar obosită şi speriată se ţinea după ei şi îi ruga să nu-i distrugă casa. Jandarmii îi spintecaseră cu baioneta pernele, plăpumile şi saltelele şi, la ordinul lui Pomenea, îi goliseră şifonierele, îi aruncaseră pe jos cărţile din bibliotecă după ce le scuturaseră ţinîndu-le de coperte, ca de aripi. Nu-i iertaseră nici dulapul cu pahare şi farfurii. Mai spărseseră cîteva din greşeală. Totuşi nu le venise să creadă cînd Pomenea le ceruse să bată mărunt în pereţi cu patul armei pînă la tenc