Geo Bogza s-a manifestat de la începuturile sale literare ca un aderent fervent al avangardismului, un scriitor ce şi-a asumat propria creaţie din perspectiva trăirii intense, autentice a vieţii, dar şi prin prisma transcrierii unor experienţe inedite, necontrafăcute. Scriitorul a editat revista "Urmuz" în 1928 şi a colaborat la publicaţii ale epocii precum "Bilete de papagal" sau "unu". Volumele de versuri Jurnal de sex (1929) şi Poemul invectivă (1933) se remarcă prin coloritul intens al emoţiei lirice, prin intensitatea implicării eului în text şi, mai ales, prin aspectul de frondă al imaginilor lirice. Ceea ce impresionează aici e tocmai efortul lui Bogza de a înregistra emoţia "în stare sălbatică", cu o intensitate a notaţiei extremă. Poezia de acest tip e una născută din nevoia de legitimare estetică şi de autentificare a scrisului văzut ca transcriere nudă, netrucată a unor adevăruri esenţiale ale fiinţei, a unor experienţe-limită. E o poezie ce denunţă "abuzul de inconştienţă" şi preschimbarea inspiraţiei în "îndeletnicire egoistă". Geo Bogza pledează, în fond, pentru o elementaritate a poeziei, în sensul întoarcerii la lucruri, la natură, la omul simplu, aparent banal: "Va trebui ca poezia să devină elementară în sensul în care apa şi pâinea sunt elementare. Atunci se va petrece o întoarcere epocală a poeziei la viaţă. Atunci toţi oamenii vor avea dreptul la pâine şi la poezie".Relaţia poetului cu lumea e aşadar una tensionată, născută din revoltă şi deznădejde, dintr-o anume solemnitate a viziunii şi din gestul simplu al întoarcerii la elementar. Criticul Dan Cristea a surprins foarte limepede aceste aspecte ale scrisului lui Geo Bogza: "Împotrivirea, răzvrătirea sau deznădejdea sufletului cheamă în scrisul său imaginile reconfortante ale măreţiei omului şi universului, producând liniştea, calmarea şi consolidarea spiritului. Terapeutica grandiosului, tema