La Casa Tineretului, astazi, incepind cu ora 18.00, are loc concertul extraordinar al Muzicii Militare a Garnizoanei Braila, sub bagheta locotenentului colonel Petrea Gogu. Invitat special este tenorul Dumitru Gheorghiu, maestru al artei, din Republica Moldova, cu care Muzica Militara a Garnizoanei Braila a mai colaborat in primavara. De asemenea, este invitata o voce buna a muzicii populare, Fanica Stoian si saxofonistii Valter Ciuraru si Cornel Maxim, dar si Adrian Vizireanu, care interpreteaza "Sanie cu zurgalai".
Coregrafia este asigurata de Ionel Burac, iar prezentarea spectacolului de profesorul Marilena Niculescu.
In prima parte a concertului vocal - instrumental vor fi piese de o mare diversitate, "Suita clasica nr. 2", interpretata de lt. col. Gogu Petrea, pentru care a muncit sase luni si care vine in intimpinarea melomanilor, "Toccata in Re Minor", de J. S. Bach, "Dansul Sabiilor", de Aram Haciaturian, "Valurile Dunarii", de Iosif Ivanovici, "O, Sole Mio", de Eduardo Di Capua si nu numai. In partea secunda a spectacolului, cei prezenti vor simti cum orchestra de suflatori se transforma in orchestra de muzica populara. Din program fac parte binecunoscuta melodie "Sanie cu zurgalai", "Ioane, Ioane", "Suia ardeleneasca", "Cint si joc moldovenesc", etc. Pe acordul muzicii va dansa Corpul de Balet al Ansamblului Artistic al Armatei. "Muzica Militara a Garnizoanei Braila este singura formatie de profesionisti care activeaza in acest oras. Dupa muzica reprezentativa a Ministerului, este singura formatie care isi permite sa abordeze un astfel de repertoriu si sa sustina concerte de acest gen. Am pus foarte multa munca, multa patima in acest concert si colaborez cu niste instrumentisti de o calitate profesionala deosebita. Eu cred ca va fi un concert foarte bun organizat pe fortele noastre proprii. Protagonista este muzica militara!", a preciz