Mesajul a fost trimis. Multumesc!

The Economist: România şi Bulgaria reprezintă cele mai mari riscuri economice din Europa de Est

Publicat in Jurnalul, vineri 28 noiembrie 2008 ·

Publicaţia îşi justifică aprecierile întrucât sunt cele mai sărace şi mai slab guvernate state din Uniunea Europeană (UE), chiar dacă temerile privind o intrare în criză a ţărilor Europei de Est par exagerate, citează Mediafax.

România are un deficit de cont curent de 14%, o monedă tranzacţionată liber şi este mai puţin dependentă de exporturi către zona euro, faţă de Bulgaria, dar poate avea o aterizare mai dură, arată The Economist. Banca ungară Oriens, specializată pe regiunea Balcanilor, se aşteaptă la un avans economic de doar 0,9% pentru România în 2009. Sistemul bancar românesc este mai puţin profitabil decât cel bulgar, dobânzile interbancare au crescut de aproape două ori în 2008, la 15%, iar FMI estimează că leul este supraevaluat cu 19%. Ca urmare a cheltuielilor populiste din campania electorală, deficitul bugetar ar putea ajunge la 3,9% din PIB în 2008, arată publicaţia britanică.

Cea mai probabilă evoluţie, pentru Europa de Est, este o perioadă de câţiva ani cu creştere economică redusă sau zero, cele mai afectate urmând să fie statele cu sisteme financiare mai puţin solide sau deficit comercial mare. La perspectivele mai bune contribuie susţinerea din partea UE şi a instituţiilor financiare, ca Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană (BCE). BCE a a deschis o linie de credit pentru Polonia de zece miliarde de euro, după ce zlotul polonez a scăzut puternic în noiembrie, iar Ungaria a beneficiat de un sprijin de 25 de miliarde de euro de la mai multe instituţii internaţionale.

Bulgaria beneficiază de o situaţie financiară solidă, cu datorii externe reduse şi excedent bugetar. Oriens estimează, pentru Bulgaria, o creştere economică de doar 2,3% în 2009. Totuşi, moneda naţională bulgară, leva, are un curs controlat în raport cu euro, ceea ce exclude o depreciere a cursului pentru a susţine compet

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Naţionala României şi-a aflat adversarele din preliminariile CM-2026

News.ro acum 36 minute
Naţionala România va evolua în grupa H, alături de Austria, Bosnia, Cipru şi San Marino, în preliminariile Cupei Mondiale din 2026, conform tragerii la sorţi de vineri. Tragerea la sorţi a avut loc la sediul FIFA de la Zurich. Faza grupelor va avea

Cu cât a crescut datoria externă totală a României în primele 10 luni din an, faţă de decembrie 2023

Mediafax acum 2 ore
Din suma totală, datoria externă a administraţiei publice a fost de 91,4 miliarde euro, cu aproape 19% peste nivelul din decembrie 2023. Soldul deţinut de societăţile care acceptă depozite, exclusiv banca centrală, a fost de 13 miliarde euro, nivel

Centristul François Bayrou, un aliat al lui Emmanuel Macron, a fost numit prim-ministru al Franţei

News.ro acum 40 minute
François Bayrou, un vechi politician de centru şi un aliat al preşedintelui Emmanuel Macron, a fost numit vineri în funcţia de prim-ministru al Franţei, după ce votul istoric de neîncredere de săptămâna trecută a pus capăt coaliţiei minoritare de sc

Procurorii anticorupţie au cerut AEP listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S România pentru alegerile europarlamentare

News.ro acum 2 ore
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a solicitat, vineri, Autorităţii Electorale Permanente (AEP) listele de candidaţi depuse de Partidul S.O.S. România pentru alegerile europarlamentare din 9 iunie 2024.

Grindeanu: Dacă vrei să fii la guvernare, trebuie să ai un candidat unic la alegerile prezidenţiale/ Nu vrei candidat unic, nu faci parte din coaliţie/ Niciunul dintre cei patru preşedinţi de partid nu trebuie să fie candidat unic

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a afirmat că partidele care vor să fie la guvernare în viitoarea coaliţie trebuie să susţină un candidat unic la alegerile prezidenţiale şi a precizat că cine nu doreşte acest lucru nu ar trebui să facă part

Direcţia Generală Anticorupţie lansează campania „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva”

G4Media acum 54 minute
Direcţia Generală Anticorupţie a lansat, vineri, campania naţională de prevenire a corupţiei „E timpul să nu mai dăm şi noi ceva” care are ca scop principal creşterea gradului de conştientizare asupra fenomenului corupţiei şi de a descuraja practici

Kelemen Hunor, despre cazul Soos Zoltan: Arătarea cu cătuşe a primarului din Târgu Mureş, un MESAJ pe care nu îl putem accepta

Gandul acum 41 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a afirmat, vineri, în cadrul şedinţei Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că arătarea în cătuşe a primarului din Târgu Mureş, Soos Zoltan, şi reţinerea acestuia timp de 24 de ore transmite

Percheziții la firma prin care s-au făcut plăți către influencerii care l-au promovat pe Călin Georgescu

Ziua Constanta acum o ora
Percheziții la firma prin care au fost făcute recrutări și plăți către influenceri pentru campania în favoarea lui Călin Georgescu la primul tur al alegerilor prezidențiale. Se face referire la platforma FameUp pe care se postează anunțuri de promo

Percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare privind instigarea publică şi incitarea la violenţă, ură sau discriminare, în mediul online/ Sunt vizate îndemnuri de ucidere a unor persoane sau de aruncare în aer a unor clădiri

News.ro acum 3 ore
Procurori de la mai multe unităţi de Parchet din ţară fac, vineri, percheziţii domiciliare în mai multe judeţe, în dosare în care există suspiciunea comiterii unor infracţiuni de instigare publică şi incitare la violenţă, ură sau discriminare, în me

Primarul unei comune din Prahova şi fratele său, reţinuţi într-un dosar deschis după moartea unui adolescent înecat într-o balastieră ilegală

News.ro acum 4 ore
Primarul comunei prahovene Podenii Noi, Mihai Alionte, şi fratele acestuia au fost reţinuţi pentru mai multe infracţiuni, între care ucidere din culpă şi fapte legate de nerespectarea Legii apelor. Cei doi sunt acuzaţi că au exploatat ilegal agregat

Vremea

București
acum

vin.

1°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

2°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/3°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/7°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/3°
dum.

1°/6°
lun.

-0°/3°