Între premiile Filialei Braşov a USR pe anul 2007 se numără şi premiul de poezie acordat lui Nicolae Stoie pentru volumul Pastelurile de la Ocna Sibiului (Editura Pastel, 2007, 107 p.) şi antologia Braşovul în o sută de poezii. Evident ne vom opri la primul titlu, pe care îl acceptăm cu o strîngere de inimă, căci, după părerea noastră, specia literară precizată este aproape inexistentă: este vorba de orice, dar nu de pastel, căci nimic nu ne-aminteşte de? veselul Alecsandri sau de Coşbuc, maeştri incontestabili ai contemplaţiei şi descrierii unor scene şi fenomene din natură, cu pete de culoare bucolice, pitoreşti, idilice, oleografice, anacreontice ş.a.m.d. Nicolaie Stoie (născut prin părţile Sibiului) este un poet postmodern care a asimilat lecţiile unor Goga, Blaga, Arghezi, Vinea, Gellu Naum, Bacovia, Marin Sorescu şi scrie ca atare, în spiritul propriilor obsesii şi viziuni, monografiind în versuri, de pildă, Ocna Sibiului (unde poetul a copilărit), un colţ aproape anonim de ţară (peisaj, arheologie, geografie, toponimie, cosmologie, onomastică, mineralogie, faună, floră etc.) şi civilizaţie românească.
Dintr-un Cuvânt însoţitor semnat de A.I. Brumaru, aflăm titlurile puţinelor volume de versuri ale autorului, O ramură deasupra ierbii (1975), Zăpada din anul o mie (1981), Cerul senin al limbii române (1985), Harpha nopţii (1997); despre cea mai recentă carte cunoscutul critic braşovean conchide: "Aici viaţa şi neviaţa se amestecă, "Fantomele cu cranii de sare" mai poartă "coroanele de sânziene" ca şi cum şi ele ar fi într-o necurmată întoarcere acasă.
Nicolae Stoie este un caligraf care scrie cu o disperare abia ascunsă, ceea ce nu exclude un fundal ludic, parodic (Strada Mihai Viteazul) sau o memorie culturală şi istorică glisând spre biblicul vanitas vanitatum. Prozodic vorbind, poetul pendulează între rime perfecte şi asonanţe intr
