Lipsa mesajului electoral, dezinteresul partidelor şi al opiniei publice deopotrivă, dar şi „blatul” dintre favorite. Sursa: Victor Miculaş
Aşa arată, în opinia analiştilor, actuala campanie electorală. Cum ar trebui, însă, făcută o campanie şi de ce sfaturi ar trebui să ţină cont candidaţii? La aceste întrebări a încercat să răspundă evz.ro, cu ajutorul specialiştilor în marketing politic. Din punctul de vedere al politologului Bogdan Theodorescu, s-au văzut clar o serie de modificări la nivelul campaniei pentru alegerile parlamentare, în comparaţie cu cea de acum patru ani.
„Este o campanie modificată de firmele de publicitate care au fost nevoite să promoveze candidatul altfel decât pr in intermediul media. Au fost nevoiţi să facă o campanie din uşă în uşă, din om în om, la mitinguri cu câteva sute de oameni. S-a făcut o campanie pe teme foarte restrânse pe teme specifice comunităţilor respective şi s-a încercat creşterea notorietăţii persoanei şi a candidaturii persoanei”, explică Teodorescu. Pe de altă parte, Cristian Munteanu, director de creaţie TBW Merlin, susţine că există tentaţia de a se aştepta rezultate miraculoase de la campaniile de comunicare, mai ales în situaţiile în care „produsul sub-livrează sau nu livrează deloc”.
Anti-campanie
Sarcina campaniei parlamentare de anul acesta a fost una „extrem de dificilă”: să comunice simultan către electorat un număr mare de candidaţi, până atunci necunoscuţi, asta în condiţiile în care toate partidele au cam acelaşi mesaj electoral. „Nu există cu adevarat o diferenţiere clară, partide de drepta comunică mesaje sociale şi socialiste, partidul de stânga se aliază cu centru-dreapta etc. Lucrul acesta scoate în evidenţă deficienţa partidelor care au doar câteva personaje pe care le-au scos mereu la înaintare, restul partidului fiind format din ne