Marea necunoscuta in privinta evolutiei economiei in 2009 este politica fiscala, iar in functie de masurile care vor fi luate de guvern in primele sase luni ale anului viitor se va vedea daca perspectiva adoptarii euro in 2014 mai este valabila sau nu, considera Radu Craciun, director de investitii la Interamerican Pensii.
El crede ca elementul cheie va fi ajustarea cu succes a deficitului extern, care constituie principalul factor de vulnerabilitate si face ca leul sa fie expus la atacuri speculative.
Un scenariu de mijloc pentru aceasta ajustare s-ar baza pe o combinatie intre doua elemente esentiale - o dobanda ceva mai ridicata sau cel putin mentinuta la nivelul actual (10,25%) si o politica fiscala prudenta.
"Nu vad potential de scadere a dobanzii de politica monetara in urmatoarele sase luni. In acelasi timp, m-as mira ca euro sa fie lasat sa treaca de 4 lei pentru ca acesta reprezinta un prag psihologic pentru toata lumea. Cred ca in cea mai mare parte a anului viitor cursul se va situa in jurul nivelului de 3,85 lei/euro."
Un alt scenariu posibil in viziunea lui Craciun ar viza o corectie a deficitului extern indusa de o crestere foarte puternica a dobanzii la lei. "In acest caz avantajul ar fi ca nu s-ar mai pune problema deprecierii leului, iar inflatia ar fi bine controlata. Pe de alta parte dezavantajul ar fi ca astfel s-ar omori cresterea economica."
In acelasi timp, riscul migrarii creditului spre euro - vizibil in anii trecuti atunci cand crestea dobanda la lei - nu ar mai fi valabil pentru ca bancile au mult mai putine resurse pentru a da credite in moneda straina.
Un scenariu extrem de ajustare s-ar baza pe deprecierea masiva a leului, pana la un nivel al cursului de 4,5-5 lei pentru un euro. Efectele materializarii unei asemenea ipoteze? "Moare consumul, investitiile mor, importurile sunt amputate, iar exporturile