Dincolo de imaginea oraşului, pestriţă şi kitchoasă, tot mai lipsită de identitate şi tradiţie, dincolo de gropi,de lipsa de civilizaţie din trafic, de pe stradă, mă rog, putem spune, în ultima vreme, paradoxal, poate, că în această capitală există o ofertă culturală. Serioasă şi variată. Expoziţii fel de fel, în spaţii instituţionalizate sau private, concerte multe cu nume solistice şi dirijorale importante, seri de muzică de cea mai autentică valoare care umplu celebrul gol dintre două ediţii ale Festivalului Enescu, festivaluri peste festivaluri - de teatru, de film, de muzică - premiere de teatru şi de film şi,desigur, oferta curentă, şi ea, constantă şi consistentă. Astfel încît, dacă nu dai în gropi, dacă eşti atît de abil, încît să nu rămîi blocat ore în circulaţia devastatoare şi dacă nu ai eşuat pe o canapea, zob şi inert în faţa unui televizor, ai mari şanse să-ţi bucuri sufletul. Temeinic. Nu doar cu ceea ce se numeşte, pompos şi gol, adesea, "eveniment". Spaţiile în care se petrec fapte culturale se întind, şi ele, pe o gamă tot mai largă. Ca în atîtea capitale europene, întîlneşti şi în Bucureşti locuri intime, haioase, cu dichis pentru ceva care să aducă nevoia de a ieşi din rutină, din şabloane, din exerciţiul cotidian de pulverizare a creierului. Fie că iei un program al oraşului, fie că te laşi în voia hazardului, în fiecare zi şi în fiecare seară ai multe chestii de văzut. Şi încă. Eşti obligat să alegi. Să te informezi rapid, să cugeţi şi să decizi unde. Sînt seri în care se suprapun întîmplări tentante, unice, dacă este vorba despre spectacole de afară sau despre un solist invitat să cînte la Operă, un dirijor mare, o întîlnire cu un scriitor, o trupă de dans mare. Şi aşa mai departe. Povestea asta este una de bine. Aduce un soi de relaxare. Sau, mai precis, un fel de ritm firesc. Un aer de normalitate. Astfel, lucrurile se aşează în rama cuvenită