Reluand ce spuneam in articolul trecut, o opinie nu poate fi adevarata sau falsa; putem vorbi doar daca e sau nu sincera. Si totusi, la o opinie se ajunge pe baza unui proces mental. In masura in care acesta poate fi stabilit, explicit sau implicit, ne reintoarcem pe domeniul obiectiv si il putem dezbate. In masura in care opinia porneste de la un fapt, putem vorbi de gradul de (i)realitate al acestuia. In masura in care opinia se construieste pe baza unei deductii, putem vorbi de gradul ei de (i)rationalitate, scrie Doc, pe blogul lui.
Cand vine vorba de absenteism si de justificarile pentru acesta gradul de rationalitate difera puternic de la caz la caz. Cuiva care are probleme familiale grave de rezolvat in ziua alegerilor ar fi absurd sa i se ceara sa voteze. La fel, cineva care are prea putin interes in rezultatul alegerilor are o justificare perfect rationala pentru a absenta.
Aici intra, probabil, covarsitoarea majoritate a absentilor. Nu discut aici daca lipsa de interes este la randul ei justificata sau daca dezinteresul e sincer, sunt alte subiecte. Dar mi se pare absolut rational ca un om sa actioneze in virtutea propriului sau (dez)interes.
In schimb, cineva care considera ca rezultatul alegerilor nu-l poate afecta in vreun fel traieste in cel mai bun caz in alta tara, in cel mai rau caz in alta realitate.
Nu vad ratiunea gestului cuiva ce refuza sa voteze pentru ca nu exista o anumita lege sau parlamentarii sunt prosti: absenta de la vot e un pas inapoi de la scopul declarat. Am citit un comentariu care justifica absenta de la vot pe motiv ca cei prezenti "dau cu banul". De dragul dialogului pot accepta asta, dar realitatea obiectiva este ca a nu vota inseamna, in efect, a ceda votul celorlalti. Dai cu banul de doua ori.
Am vazut oameni care absenteaza si se plang de faptul ca altii isi vand votul
