După un debut de senzaţie în Liga Campionilor, cu două rezultate remarcabile în luna septembrie, echipa ardeleană s-a stins treptat şi a pierdut posibilitatea de a prinde măcar locul al treilea în grupă, în urma eşecului de pe teren propriu cu AS Roma.
Echipa antrenată de Maurizio Trombetta a pierdut orice şansă de a mai fi prezentă în primăvara europeană, după ce a fost învinsă pe teren propriu, cu 3-1 de AS Roma, în penultima etapă a grupei A a Ligii Campionilor. CFR Cluj se va clasa pe ultimul loc indiferent de rezultatul ultimei partide pe care o va disputa peste două săptămâni, pe „Stamford Bridge“, cu Chelsea, de vină fiind şi francezii de la Bordeaux, care i-au egalat pe londonezi în partida pe care au disputat-o miercuri seară (1-1). Pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu“, Roma nu şi-a mai tratat de sus adversara, aşa cum se întâmplase în septembrie pe „Olimpico“, şi a practicat un fotbal nu foarte spectaculos, dar eficient, profitând şi de erorile defensivei ardelene, dar şi ale portarului Stăncioiu.
Clujenii cu ratările, Roma cu golurile
CFR a jucat curajos în primele zece minute ale întâlnirii, dar elanul elevilor lui Trombetta a fost tăiat repede de golul marcat de Brighi. Mijlocaşul Romei a primit în minutul 11 o minge de pe partea dreaptă de la Perrotta, care a trimis peste Stăncioiu, ieşit eronat, şi a înscris. Formaţia ardeleană a continuat să atace, dar a avut ghinion, în minutul 21, când Dubarbier a centrat de pe partea stângă, iar Trică a trimis pe lângă poartă de la şapte-opt metri. În loc să fie 1-1, a fost 0-2, pentru că Francesco Totti a majorat avantajul echipei sale în minutul 23, când a transformat o lovitură liberă de la 20 de metri, uşor lateral dreapta, Stăncioiu dovedind încă o dată că nu a prins o zi bună. CFR Cluj a reuşit totuşi să reducă din diferenţă în minutul 30, prin Yssouf Kone, care a reluat cu