Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Maidanezii, victimele deratizării

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 28 noiembrie 2008 ·

Mai mulţi câini au fost otrăviţi ieri în cartierul craiovean Corniţoiu. Cinci cadavre au fost deja ridicate de pe lângă blocuri de Serviciul de ecarisaj, iar alte patru animale erau în agonie. Intrigaţi, unii dintre locatari şi iubitorii de animale spun că vina aparţine celor de la Serviciul Public de Salubritate, care se ocupă de deratizarea spaţiilor publice, după cum susţine şi Oana Popescu, de la Asociaţia de Protecţie a Animalelor Craiova. Substanţa care le curmă viaţa bietelor patrupede este, de fapt, destinată rozătoarelor, dar, fiind pusă anapoda, ea este cu uşurinţă înghiţită de câinii comunitari. În câteva zile aceştia mor deoarece substanţa numită Rozicel le produce hemoragie internă şi câinii nu mai pot fi salvaţi dacă nu sunt găsiţi la timp. „De două luni se întâmplă în mai toate cartierele Craiovei şi de fiecare dată moartea căţeluşilor a coincis cu acţiunile de deratizare făcute de cei de la Salubritate. S-a întâmplat în 1 Mai, în Lăpuş-Argeş, în Brazda lui Novac. În urmă cu ceva timp au pus şi în Grădina Botanică. Acestea arată ca nişte bomboane pe care le pot lua chiar şi copiii care sunt scoşi la plimbare. Este un adevărat pericol“, a precizat Oana Popescu. Craiovenii, iubitori de animale, spun că patrupedele sunt masacrate în tot oraşul, că numai în câteva luni, 150 de câini au fost otrăviţi sistematic, că s-au dat şi bani pentru a fi sterilizaţi, au fost deparazitaţi, iar acum autorităţile îşi dau cu stângul în dreptul.

Reprezentanţii Serviciului Public de Salubritate nu împărtăşesc părerea celor care îi acuză. „Au fost găsite în Corniţoiu câteva cadavre de câini crotaliaţi. Oamenii din zonă spun că au fost otrăviţi, dar noi nu ne putem pronunţa pentru că nu cunoaştem cauza. Angajaţii Serviciului au ridicat animalele şi le-au dus la adăpostul de la Făcăi“, a declarat Sorin Ciobanu, directorul Serviciului Public de Salubritate Craiova. Mai mu

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE Nicușor Dan, detalii despre măsurile Guvernului. Administrația Prezidențială va propune o reducere bugetară cu 20%

Capital acum 3 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a declarat luni că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt temporare, subliniind că România are potențial economic și va deveni atractivă pentru investitori după aderarea la OCDE în 2026. Totodată, a an

Imagini HALUCINANTE în fața Spitalului Universitar din București. Bătaie cu cuțite între două familii. Șase persoane arestate, alte 18 sancționate

Gandul acum 22 minute
Situație halucinante în fața Spitalului Universitar din București. În concret, două familii s-au bătut cu cuțite și alte obiecte contondente în fața Spitalului Universitar de Urgență București, fiind nevoie de intervenția mascaților. Șase persoane a

Tânăr de 24 de ani, găsit mort la ieșire din Panticeu. Oficial de la Poliție!

Ziua Constanta acum 53 minute
Un tânăr de 24 de ani din Turda a fost găsit mort la ieșirea din localitatea Panticeu. Potrivit IPJ Cluj, echipajele medicale deplasate la fața locului au inițiat manevrele de resuscitare, însă, în ciuda eforturilor depuse, a fost constatat decesul

Cercetare Eurostat: 27% dintre europeni nu și-au permis anul trecut o săptămână de vacanță departe de casă

Mediafax acum 31 minute
Aproximativ 27% din populaţia Uniunii Europene cu vârsta de peste 16 ani nu şi-a permis anul trecut o săptămână de vacanţă departe de casă, reiese din cercetarea publicată luni de Oficiul European de Statistică (Eurostat). Vorbim de o pondere cu 1,5

Nicușor Dan ține în această dimineață o conferință de presă: „O să răspund la absolut toate întrebările”

HotNews acum 8 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, susţine luni, de la ora 10:00, o conferinţă de presă, în care este aşteptat să-şi spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvermului Bolojan, dar şi la cel care urmează. De aseme

METEO. Prognoza pentru următoarele două săptămâni: canicula se întoarce

Mediafax acum 2 ore
BANAT În primele trei zile ale intervalului, vremea va fi călduroasă, cu maxime termice în medie de 33…35 de grade și minime de 17…18 grade, apoi se va resimți o scădere a valorilor termice, iar maximele vor fi în jurul a 24 de grade și minimele în

Nicușor Dan, despre acuzațiile din partea CSM: Este o chestiune de zile până semnez PENSIONĂRILE magistraților

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a anunțat luni că va semna în câteva zile decretele de pensionare pentru magistrați și că nu există o „răzmeriță” în această chestiune, ci o chestiune administrativă. Nicuşor Dan a fost întrebat despre acuzaţiile pe care i l

Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR

News.ro acum 25 minute
Şedinţa plenului Parlamentului pentru dezbaterea şi votul moţiunii de cenzură, care trebuia să înceapă la ora 15.00, a fost amânată 45 de minute, la solicitarea grupului AUR. Şedinţa plenului comun al celor două Camere trebuia să înceapă, luni, la o

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum 4 ore
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Video Panică într-un tren Interregio, la intrarea în Pașcani: Locomotiva a luat foc în mers. Zeci de persoane s-au autoevacuat

Adevarul acum 3 ore
Locomotiva unui tren Interregio care circula pe ruta Iași–Suceava a fost cuprinsă de flăcări în mers luni dimineață, 14 iulie. Trenul se apropia de gară în momentul izbucnirii incendiului.

Vremea

București
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

34°
lun.

18°/34°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

33°
lun.

20°/34°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°