Yachturi, insule private şi chiar un castel irlandez sunt oferite în acest weekend la Târgul Milionarilor din Moscova (Millionaire Fair Moscow), cea mai populară expoziţie a produselor şi serviciilor de lux din Rusia.
"Suntem optimişti şi suntem sigurp că totul va decurge normal", a spus Yevgeny Kochman, directorul Normandine, o companie ce se ocupă cu distribuţia de yachturi şi a cărei expoziţie era dominată de o ambarcaţiune de 17 metri lungime care cuprindea trei dormitoare. Întrebat cât costă, Kochman a răspuns râzând: "Este foarte ieftin. Două milioane de euro."
Pe fondul intrării în recesiune a pieţei produselor de lux, Rusia va deveni un veritabil paradis pentru producătorii de yachturi, a anunţat firma de consultanţă şi cercetare Bain and Company. În timp ce pieţele mai vechi încetinesc ritmul, în ţări ca Brazilia, Rusia, China şi India se vor înregistra vânzări mai mari cu cel puţin 20% în următorii cinci ani ale produselor de lux, se menţiona în raport.
Joi seara, o pereche de manechine îmbrăcate în pantaloni de camuflaj şi cu pistoale false în jurul taliei au pozat alături de noul Hummer, jeep-ul bazat pe vehiculul militar american devenit între timp un simbol al elitei moscovite.
"În Rusia, drumul pentru Hummer este luminos", a sous Artyom Frolov, managerul de vânzări al reprezentanţei Hummer la Moscova. Frolov nu se aşteaptă la o scădere a vânzărilor datorită crizei globale de creditare. Majoritatea clienţilor săi plătesc în numerar şi nu au nevoie de împrumuturi.
General Entertainment Associates (GEA) este o companie care se ocupă de divertismentul bogaţilor din Rusia. Compania a adus în Rusia, pentru petreceri private, staruri pop ca Pink sau Cristina Aguilera, a spus managerul GEA, Anya Kolesnikova.
Proprietăţi imobiliare de lux din toată lumea sunt oferite la Târgul Milionari