Vezi galeria fotoPrivighetoarea si trandafirul dupa Oscar Wilde, Teatrul National din Bucuresti (regia: Carmen Lidia Vidu) Incheiasem precedentul episod din seria de articole prilejuite de Festivalul National de Teatru (Bucuresti, 1-10 noiembrie) cu observatia ca, in configuratia evenimentului, centrul de greutate s-a deplasat, din punctul de vedere al nivelului calitativ, dinspre selectia autohtona - care, dat fiind, macar, numele festivalului, ar trebui sa constituie si punctul sau de maxim interes - inspre spectacolele invitate din strainatate. Si asta, spuneam, nu din cauza ca scenele nationale nu ar fi avut de oferit unele (mai multe) productii valoroase...
...ci din cauza ca optiunile selectionerului Cristina Modreanu (instalat "la carma" FNT pentru trei editii succesive) s-au indreptat cu predilectie catre o zona, sa-i zicem, riscanta.
Aici, e nevoie de o precizare, prin care onorez si promisiunea ce incheia comentariul de saptamana trecuta. Acestui regim discriminatoriu i-au fost supuse exclusiv productiile romanesti; cele invitate - nu am reusit sa le vad pe toate, dar chiar si cu inerentele lipsuri se poate formula o concluzie - au acoperit, ca tematica si mijloace de expresie, intregul evantai (sau, ma rog, aproape) de instrumente al teatrului contemporan, precum si intregul spectru de preferinte previzibile ale unui public "normal". De la spectacolul nonverbal (Sunetul tacerii, cu Teatrul Nou din Riga, regia: Alvis Hermanis) la spectacolul "nonactoricesc" si conceptual (Capitalul lui Karl Marx, cu trupa germana Rimini Protokoll) si de la realismul simbolic (Un poem ridicol, dupa Dostoievski, cu Teatrul Noii Generatii din Moscova, regia: Kama Ginkas) la realismul poetic (Furtuna dupa A.N. Ostrovski, cu Teatrul Dramatic "Puskin" din Magnitogorsk, regia: Lev Erenburg - dupa parerea mea, nestemata perfecta a festivalului, unul dint