Pusă pe pământ acoperit cu iarbă răsfirată, o lespede mică, înnegrită, din piatră poroasă, pe care numele - Camus - se citeşte greu. În marea ei candoare, fiica, Christiane, scobeşte din când în când literele, ca să se vadă, cu un cui.
A fost înscrisă la filozofie, dar a renunţat. După primul an, la examen, o profesoară i-a spus: "Anul trecut am avut-o pe fata lui Merleau-Ponty. A fost altceva!" Ne-o spune, lui Horvath Andor şi mie, ca pe un fapt divers.
Robert Gallimard îl întâlneşte pe Cioran. Unde te duci ? La editură. Ce să faci ? Să lucrez. "Mais il ne faut pas! Il ne faut pas!" Cabotinismul lui genial. La instalarea lui Ionesco în Academie, când se făcuse tăcere pentru ca discursul de recepţie să înceapă, deodată se aude o voce patetică: "Eugčne! Eugčne!" După care "Tu tournes mal!" sau aşa ceva. (A doua întâmplare e apocrifă, îmi spune Eugen Simion.)
"Dacă într-o bună zi se vor putea desfiinţa nervii, nu va mai fi nici o piedică în calea renaşterii primăverilor cântăreţe şi nici în calea unui front popular, care să se întindă de la futurismul barbar până la ideologia filmului" (fr. 95). A nu mi se cere să explic ce vrea să spună Adorno. Cred că drumurile noastre se vor depărţi.
Bine mai stau! Afară, carcasă instituţională. Membru în comitete şi comiţii. Acasă, transcriind jurnalul, îmi dau iluzia că sunt viu. Altfel, abia de citesc; de gândit, nici atât. Semăn tot mai mult cu ceea ce şi sunt, de fapt.
Astăzi au tăiat copacii din vecini. Pare-se, bolnavi. Acum, trei stâlpi golaşi. De la o oră la alta, peisajul a chelit.
Sondaj. Românii nu sunt indignaţi de necinstea a doi miniştri prinşi asupra faptului. E normal. Ei îi admiră pe "descurcăreţi". Se ţin şi ei de mai mici sau mai mari potlogării. Auzi dumneata, să nu mai poată face omul un "aranjament"!
Frumuseţea tr
