Cu Minulescu, poezia, departe de-a se căftăni, se democratizează. Titlul volumului din 1930, de la ,Cultura Naţională", e sugestiv: Strofe pentru toată lumea. Cu vignetele, la fel de populare, ale lui Al. Brătescu-Voineşti.

Avînd o frumuseţe a uşurinţei, lipsită de fasoane, strofele poartă o dublă dedicaţie. Subiectul despre şi persoana pentru sînt cele două feţe ale ei. De pildă, Strofe-le pentru elementele naturii, proze ritmate facil, cu efecte de sunet cîteodată spectaculoase, îi sînt dedicate lui Ion I. Pillat. Strofe-le pentru lumină mizează pe surpriza aglomerării, a unui crescendo melodic: ,Şi le-arătaşi albastrul însângerat de soare, pădurile cu cedri şi munţii cu cărbuni, câmpiile cu grâne şi mările cu sare, livezile cu prune şi iarba cu căpşuni?". Aproape că-ţi vine să te miri de ce bine sună banalitatea. Frazarea diferă de la un element al naturii la altul, pe ritmuri care izbîndesc, în caricatură, sonorităţile instrumentale visate de Macedonski: ,Pe-acoperişurile roşii, deştepţi orchestrele stridente - alarma ftizicelor goarne şi tusea tobelor gripate - în ritmul cărora, pe stradă, trec nesfârşite reghimente, ce smulg aplauze compacte şi aclamări halucinate."

Cele patru anotimpuri nu diferă mult, suferind de-aceeaşi sufocare călîie, fără urmări. Dedicate, pe rînd, lui Adrian Maniu, Camil Ressu, Iser şi Goga, strofele din primăvară pînă-n iarnă se-nşiră la fel de la-ndemînă, potrivind nişte îndrăzneli bine ticluite pe un tipar fără variaţiuni. Ce ar fi trebuit să fie spleen e un plictis pasabil, de vilegiaturist rămas la vatră. Nimic apăsător, doar o anume oţăreală, rudă bună cu interesele lăsate baltă ale lui Topârceanu. În slujba faptelor diverse, ale căror strofe sînt, probabil, cele mai cunoscute din tot volumul (fără să se reţină, neapărat, şi numele autorului care le-a făcut să circule). De pildă, ,La Circ? Un accident ba