Îndeobşte la noi, moderatorii radio-tv, ca şi gazetarii care iau interviuri, se comportă ca vătafii pe moşie. Sursa: Sorin Antonescu
Emisiunea (pagina, microfonul) este feuda lor, pe care invitatul musai să facă frumos, să calce-n vârful picioarelor, să se plieze cuminte pe capriciile şi aşteptările stăpânului mediatic. Cu alte cuvinte, sindromul Păunescu, omul pentru care intervievatul era simplu pretext pentru demonstraţia de forţă a ziaristului, iar întrebarea evolua în aer precum bumerangul menit să reliefeze nu coregrafia vânatului, ci doar energia vânătorului. De aici şi preţuirea de care se bucură oameni precum Cătălin Ştefănescu, Horia-Roman Patapievici, Cristian Tabără, Marina Constantinescu, Iolanda Malamen sau Teodora Stanciu, care nu se uită în oglindă când întreabă, ci sunt absorbiţi de chipul şi fiinţa celuilalt, dornici întâi de toate să-i etaleze pe ei, nu să se împăuneze pe sine.
Din acest bun aluat se încheagă şi interviurile Simonei Chiţan („30 de interviuri eveniment“, Editura Tritonic, prefaţă de Daniel Cristea-Enache): „Pornesc la drum, spune ea, cu dăruire şi dragoste şi fără prejudecăţi. Înainte de toate este respectul pentru omul din faţa mea. Îi admir şi îi iubesc necondiţionat pe toţi interlocutorii din această carte. Am adunat, aşadar, aici propriile-mi exerciţii de admiraţie şi toate aceste interviuri au devenit declaraţiile mele de iubire“.
Aşa au apărut în ultimii ani în „Evenimentul zilei“ dialogurile Simonei Chiţan cu Octavian Paler, Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Ileana Mălăncioiu şi Mihai Şora, cu Oana Pellea, Marcel Iureş, Andrei Şerban, Yuriy Kordonskiy, Orhan Pamuk şi H.-R. Patapievici, cu George Banu, Teodor Baconsky şi Toader Paleologu, cu Dan Puric, Norman Manea şi încă alţii - „cu sufletul în palmă“, cum recunoaşte însăşi autoarea întrebărilor.
Excelent spectator (teatrul
