Dacă sistemul de vot uninominal are, la această oră, când nu i se cunosc cu exactitate efectele şi implicaţiile, o valoare, aceasta constă în faptul că nimeni, nici unul dintre candidaţi, nu are locul asigurat. Lista avea această - calitate- să-i zicem: se ştia clar că primele locuri merg la sigur, dacă partidul deţinea o forţă de minim 5 la sută. Soarta parlamemtarilor stătea, de cele mai multe ori, în pixul preşedintelui de partid, care aviza listele. Cine trebuia asigurat sau protejat, se găsea în poziţiile eligibile. La limită erau postaţi cei cărora trebuia să li se ofere speranţa dar nu li se putea garanta locul.
Cu uninominalul se schimbă situaţia. Oricât de convingătoare ar fi sondajele preelectorale, candidatul nu poate fi sigur pe victorie decât dacă obţine 50 la sută din voturile dintr-un colegiu, lucru care se va întâmpla în destul de puţine cazuri, dată fiind valoarea (procentuală) apropiată a celor trei partide principale. Dacă aparţine unui partid din seria a doua valorică, chiar dacă obţine un astfel de procent, candidatul trebuie să aştepte rezultatul final, pentru a se şti mai întâi dacă partidul său a reuşit să sară pârleazul baremului electoral. Este, dacă vreţi, cazul lui Becali, care, teoretic, ar avea la dispoziţie majoritatea voturilor zăbrăuţenilor cărora le-a plătit factura de curent electric (deşi un sondaj intern al PSD-ului indică faptul că este surclasat de debutanta nepoată a lui Mizil!), dar care este legat de scorul general al PNG-ului, pe care aceleaşi sondaje îl plasează abia în jurul valorii de 3 la sută. Şansele lui Becali de a accede în Parlament ar fi fost mai mari dacă ar fi candidat independent, dar în acest caz şi-ar fi lipsit partidul de aportul tracţiunii sale în calitate de locomotivă - Maybach. Într-un asemenea context ar putea eşua chiar lideri ai partidelor din prima serie valorică, dacă maşinăria de partid n-ar f