Astazi, in ultima etapa a turului Ligii a III-a, Viitorul Insuratei va juca pe teren propriu cu Rapid II Bucuresti, un meci in care nici nu se pune problema invingatoarei, tinind cont de pozitiile in clasament ocupate de cele doua combatante, locuri ce reflecta fidel diferenta de valoare dintre ele.
Rapid II nu a renuntat la promovare si de aceea va aborda jocul la victorie, obiectiv pe care de altfel il vizeaza si gazdele cu toate ca Viitorul se afla pe penultimul loc in clasament. Daca va juca asa cum a mai facut-o in citeva rinduri, putine insa la numar in acest tur de campionat, formatia din Insuratei ar putea produce surpriza etapei si a sezonului de toamna.
CF Braila se deplaseaza la CSM Medgidia cu singurul obiectiv, acela de a mai obtine trei puncte. Elevii lui Mihai Ciobanu se afla pe locul al optulea, pozitie pe care nu o pot depasi indiferent de rezultatul intilnirii insa vor sa cistige pentru a incheia sezonul competitional asa cum l-au inceput, cu o victorie in deplasare.
Singurul jucator care nu este in lot pentru acest meci este juniorul Stefan Mitrea care a fost eliminat pentru cumul de cartonase galbene etapa trecuta si fireste, este suspendat pentru acest meci.
"Este ultimul meci din acest sezon si vrem sa-l incheiem, asa cum l-am inceput, cu o victorie in deplasare. Am pregatit meciul asa cum trebuie insa, nu va fi usor sa cistigam si sint convins ca adversara noastra, una in mare sete de puncte, va juca la rindul ei cu o mare ambitie pentru a mai bifa un succes si a ramine cu sanse reale in lupta pentru evitarea retrogradarii" a declarat Mihai Ciobanu.
CF Braila a efectuat ieri ultimul antrenament din aceasta saptamina si apoi a intrat in cantonament in statiunea Lacu Sarat.
Etapa a 17-a programeaza meciurile:
Dunarea Calarasi - CS Eforie
Unirea 200