Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica, un nou început

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 29 noiembrie 2008 ·

Cu un antrenor nou, care l-a titularizat din primul meci, atacantul român a marcat unicul gol al nemţilor de la Stuttgart pe terenul Sampdoriei. Sursa: Reuters

După un prim sezon în care a fost catalogat drept o mare dezamăgire de presa germană, Ciprian Marica începe o nouă viaţă la VfB Stuttgart. Demiterea lui Armin Veh, antrenorul care l-a ţinut mai mult rezervă pe fostul dinamovist şi l-a criticat în dese rânduri în presă, pare a fi de bun augur pentru fotbalistul român. Markus Babbel, noul tehnician al şvabilor, l-a titularizat pe Marica încă de la primul său meci ca antrenor, iar atacantul echipei naţionale a reuşit să marcheze unicul gol al nemţilor în remiza obţinută pe terenul Sampdoriei (1-1), în grupele Cupei UEFA.

„Vreau să demonstrez că am valoare“

„Sunt fericit că am marcat împotriva unui adversar foarte puternic. Eu cred că am controlat jocul şi puteam să învingem, dar ni s-a refuzat un penalty. E foarte important să câştigăm duminică, împotriva celor de la Schalke, în faţa propriilor fani“, a declarat Marica.

Revirimentul internaţionalului tricolor, o veste bună şi pentru selecţionerul Victor Piţurcă, este salutat de presa germană, de obicei foarte critică la adresa lui Ciprian. „Mulţumim Marica“, a titrat „Kicker“ după egalul de la Sampdoria, precizând că românul pare a fi unul dintre favoriţii noului antrenor. Pe blogul personal, Marica mărturiseşte că a început o nouă perioadă din cariera sa în care vrea să le închidă gura contestatarilor: „Îmi voi da şi ultima picătură de energie pentru clubul la care activez. A început o nouă perioadă la VfB şi vreau să am linişte, pentru a demonstra celor ce m-au contestat că Marica are valoare. Le sunt dator celor care au crezut în mine“.

Bölöni e pe cai mari

Marica nu este singurul român care face spectacol în Grupa C a Cupei UEFA, un

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 18 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 6 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 11 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°