Dacă ar fi trăit în România, celebrele personaje ale lui Samuel Beckett, Estragon şi Vladimir, l-ar mai fi aşteptat pe Godot? Sursa: Codrin Prisecaru
Ar mai fi sperat ei, adăstând „pe un drum de ţară“, să vină totuşi schimbarea? Probabil că da, căci dacă speranţa nu a fost zdrobită nici de totalitarism, cu atât mai puţin ar fi putut să o facă tranziţia. Oricum, avatarurile reformei electorale de la noi aduc puţin cu teatrul absurdului. Nici nu fusese încă stabilit şi noul sistem electoral devenise deja un substitut al confruntărilor ideologice. Politicieni şi comentatori au intervenit cu forţă polemică într-o confruntare altfel cât se poate de tehnică. Şi totul pentru a demonstra inconsistenţa, ba chiar falsitatea noului sistem electoral.
Un sistem electoral e însă doar un instrument, în nici un caz un obiectiv în sine. Modul de scrutin nu poate fi nici bun, nici rău, nici avantajos, nici dezavantajos decât dacă privim în funcţie de scopurile generale ale societăţii. Întrebarea „Care este cel mai bun sistem electoral?“ - o copie palidă a celei privind cel mai bun regim politic - induce în eroare, căci obiectivul ar trebui să răspundă comandamentului limitării puterii. Deci „Cum putem face astfel încât cei ce ne conduc să nu ne facă rău?“.
Tentaţia de a pune în opoziţie „adevăratul“ uninominal cu „falsul“ uninominal, deci de a pune în balanţă două sisteme electorale - majoritar şi mixt - ne plasează pe un drum înfundat. Căci amândouă sistemele sunt uninominale: în ambele cazuri alegerile se vor desfăşura doar în circumscripţii uninominale. În ambele cazuri alegătorii votează un om şi nu o listă. Chiar dacă, printr-o confuzie voită, unii asociază dimensiunea circumscripţiei cu modul de repartizare al mandatelor, caracteristica uninominală a ambelor sisteme nu poate fi eludată. Diferenţa constă însă în reprezentarea votanţilor. În s
