Peste putin timp se implinesc 19 ani de cand am scapat de cosmarul dictaturii comuniste.
Urmeaza, fireste, comemorarile, coroanele de flori, fanfarele si soboarele de preoti. Urmeaza sa iasa din nou in fata acei oameni politici, eroi protagonisti ai acelor zile. Urmeaza aceleasi discursuri, aceleasi reportaje si aceleasi dezvaluiri. Adica, tot ce se poate pentru ca acele evenimente sa fie ingropate din nou in banal. Si pentru ca adevaratii eroi sa fie cu totul ignorati. De 19 ani, la fiecare sfarsit de decembrie, Viorel Roventiu, un fost sofer de basculanta dintr-un sat giurgiuvean, asista cu stupoare la tot acest jalnic spectacol. El este omul care si-a distrus viata, incercand sa schimbe destinul romanilor. Astazi, nimeni nu da doi bani pe el. Iar la fiecare sfarsit de decembrie se simte mai batjocorit ca oricand.
Vizita
Inaintez nesigur prin satul asta amarat, plin de campuri uscate, in care nici buruiana nu se iteste. Vad oameni cu chipuri zdrentuite de-atata viata amara, misunand aiurea prin curti, ca niste papusi stricate. Degeaba-i salut. Tot ce se-aude e doar o mormaiala dogita. Imi arunca priviri incruntate si-apoi se-ascund repede, in casele lor prapadite. Locul asta se numeste Stanesti-Giurgiu. Aici, zice-se, ar trebui sa-l gasesc pe Viorel Roventiu, eroul unei povesti de necrezut. Inaintez insa descumpanit. Nimeni n-are chef de vorba cu mine. Aproape ca-mi vine sa renunt. Mi-e greu sa cred ca un asemenea om cu o asemenea poveste halucinanta ar putea sta ascuns la capatul asta de lume. Inca o incercare si gata. Vad iesind dintr-o curte primul chip binevoitor. "Roventiu, Viorel Roventiu, il cunoasteti? Sta cumva pe-aici, prin satul asta?" Zambetul femeii piere subit. "A, puscariasul ala? Sunteti ziarist? Da ce-aveti domle toti cu el? Uite, unde-i gardul ala gri, acolo sta. Da mai bine ati scrie chestii mai serioase decat sa
