Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Marica, gol după două luni la Stuttgart

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 29 noiembrie 2008 ·

Jucătorul român se simte bine după plecarea antrenorului Armin Vech şi şi-a ajutat echipa să obţină un punct la Genova.

Atacantul Ciprian Marica a marcat joi golul echipei VfB Stuttgart în meciul pe care germanii l-au terminat la egalitate, scor 1-1, în deplasare, cu formaţia italiană Sampdoria Genova. Atacantul român a fost prezent pe teren încă de la începutul partidei şi a deschis scorul în minutul 9, cu un şut plasat din interiorul careului. Sammarco, de la gazde, a punctat apoi în minutul 39 şi a restabilit egalitatea şi totodată scorul final. În minutul 23, Marica şi fundaşul Gastaldello au avut o altercaţie, ambii primind cartonaş galben. Românul nu mai marcase pentru Stuttgart de două luni, dar o făcuse pentru echipa naţională, în urmă cu o săptămână, la amicalul cu Georgia. În campionatul Germaniei, el are două goluri, în timp ce reuşita de la Genova a fost prima din Cupa UEFA. Acesta a fost primul meci al lui Stuttgart cu antrenorul Markus Babbel pe bancă, el înlocuindu-l pe demisionarul Armin Vech, un tehnician care nu l-a agreat niciodată pe Marica. După egalul de la Genova, Stuttgart are patru puncte în Cupa UEFA şi ocupă locul al treilea în Grupa C.

„Mă gândesc deja la meciul cu Schalke“

După meciul de joi seară, Marica s-a declarat bucuros pentru că a putut să-şi ajute echipa şi susţine că se gândeşte deja la partida din campionat cu Schalke 04, programată la sfârşitul săptămânii. „Sunt fericit că mi-am putut ajuta echipa cu golul meu şi că am putut câştiga un punct în deplasare. Sampdoria este un adversar dificil. Cu un pic de noroc am fi putut câştiga meciul. Acum mă gândesc la meciul cu Schalke. Împotriva lor trebuie să jucăm din primul minut la turaţie maximă. Astfel, vom obţine cu siguranţă alt rezultat pozitiv“, a declarat Marica.

Bölöni, învingător la Belgrad

În altă partidă din Cupa UEFA, be

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 10 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°