Era intr-o seara spre sfarsitul verii.

Totul era cuprins de tacere. Dintr-o data, pe casa scarilor din blocul nostru s-a auzit un cri-cri deslusit si continuu. Am crezut ca era vorba de-o sonerie, sau poate erau sunetele unui telefon mobil. Ascultand mai atent, mi-am dat seama ca dinspre fereastra, de undeva, se auzea arcusul unui greieras cantaret. Da, cantaretul era acolo. Din instinct pentru frumos isi alesese floarea cea mai frumoasa de pe pervaz. Era cocotat pe un clopotel de fuchsia. Canta si ziua, dar mai ales seara si noaptea. Isi gasise un loc "de suflet" si asta il stimula in concertul lui. Cri-cri-ul ii era plin, sonor si bine cadentat. Toti locatarii il ascultau cu placere, incantati de acest recital neobisnuit. Arcusul unui greieras vrajeste orice auditoriu. Si asa ne-am bucurat vreo saptamana de muzica aleasa si gratuita. Au urmat apoi zile mai mohorate, cu ploaie si vant, si fara cantec de greier. Unde era "artistul" nostru? Isi gasise alt loc preferat pentru concert. Profitand de usa deschisa a apartamentului unor vecini, a patruns inauntru. Ii placeau lumina si caldura apartamentului si canta zi si noapte. Dar daca ziua muzica asta era delectare, noaptea era deranj. (L-a contrazis si pe celebrul entomolog J. H. Fabre, care constatase ca "greierele nu canta inauntrul incaperilor niciodata"). Dar in cazul greierasului nostru, el isi canta cri-cri-ul cu putere si daruire. Traia din plin fericirea de a fi printre oameni si la adapost de toamna racoroasa, careia parca ii zicea: "Hi, hi, hi, toamna gri, de acuma poti veni!". Dar prietenii nostri care-l aveau musafir pe Cri-Cri nu se simteau deloc confortabil, mai ales noaptea. L-au cautat peste tot: sub dulapuri, sub frigider, sub aragaz, dar nimic. Li s-a sugerat sa-l extermine cu un insecticid, dar au refuzat categoric. Era o vietate nevinovata, cantecul lui se voia aducator de bucurie s-apoi