Cele mai bune zece produse din laboratorul naturii
De la an la an, cercetarea in domeniul medicinii naturale in general si al plantelor medicinale in special avanseaza cu pasi surprinzator de repezi. Daca acum 8-9 ani, dietoterapia, fitoterapia, medicina traditionala indiana (Ayurveda) sau medicina traditionala chineza erau niste Cenusarese ale medicinii, acum, ele pur si simplu... stralucesc in lumina reflectoarelor, fiind pe pagina intai a celor mai importante reviste de medicina, in presa cotidiana, la radio, pe micul ecran si chiar in reclame. De voie, de nevoie, medicii "universitari" incep sa adauge la cortegiul de medicamente alopate si cate o cura cu echinacea, o aplicatie externa cu propolis ori un tratament cu ginseng. Se remarca o schimbare de mentalitate in aceasta directie, o schimbare benefica la care, cu un deceniu in urma, nici nu as fi indraznit sa visez. Care e explicatia? Unul dintre atuurile incontestabile ale terapiilor naturale, prin care au reusit sa patrunda in ermetica lume a medicinii moderne, este chiar imunitatea. Mai exact, aceste terapii sunt printre foarte putinele metode cu adevarat eficiente de stimulare a imunitatii organismului, mai ales pe termen lung, un lucru cert, dovedit prin ultimele cercetari stiintifice. In flora mondiala au fost identificate si, important, testate cateva sute de plante, de alge, de ciuperci, de alimente, de produse ale insectelor care ajuta sistemul imunitar. S-ar putea scrie mii de pagini despre acest subiect, insa in cele ce urmeaza ne vom limita la un... top al celor mai puternice remedii pentru imbunatatirea imunitatii. Acest top va fi, mai mult ca sigur, schimbat in viitor, cand cercetarile vor avansa, insa pe moment, cele 10 remedii pe care le prezentam sunt "vedetele" incontestabile in domeniul imunitatii.
1. Echinacea (Echinacea purpurea)
De peste zece ani,