Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"LEGIONAR" ROMĂN, CAPTURAT / Povestea crimei din Ciad

Publicat in Jurnalul, sâmbătă 29 noiembrie 2008 · ·

Marian Cioroianu, românul care este suspectat de implicare în asasinarea la data de 2 iulie 2007 a lui Brahim Deby, fiul cel mare al preşedintelui Ciadului, a fosr reţinut ieri poliţiştii harghiteni şi de ofiţeri din Paris, în baza unui mandat de arestare european, emis de autorităţile judiciare franceze.

Cioroianu, care a fost înrolat în Legiunea străină franceză, a fost reţinut miercuri dimineaţă în timp ce se afla cazat la o pensiune din localitatea Sânsimion, judeţul Harghita. în vârstă de 42 de ani şi domiciliat în Craiova, judeţul Dolj, Cioroianu este considerat de autorităţile franceze un tip deosebit de periculos, motiv pentru care i s-a atribuit cod de periculozitate maxim. Poliţiştii au intrat miercuri dimineaţă, în jurul orei 7:30, în pensiunea ce aparţine SC CF IMPEX 2000 SRL, unde Cioroianu se pare că ar fi acţionar. Asupra acestuia s-au găsit un pistol şi un arc, arme ce au fost trimise spre expertizare. Şeful Direcţiei de Investigaţii Criminale din IGPR, chestorul Bujor Florescu, a declarat pentru Jurnalul Naţional că "acţiunea poliţiştilor harghiteni a fost un succes. Este adevărat că am coordonat acţiunea de la distanţă, însă e îmbucurător faptul că totul a decurs conform planului, fără nici un incident. De altfel, Cioroianu a fost luat ca din oală, neputând să se opună reţinerii".

Asfixiat de praful de la... extinctorMarin Cioroianu urma să apară aseară în faţa unei comisii rogatorii, formalităţile în vederea predării lui către Franţa fiind demarate deja. Autorităţile consideră că românul a avut patru complici, probabil ca şi el foşti membri ai Legiunii străine, arestaţi de Poliţia franceză. Arestarea lui Cioroianu survine ca urmare a mai multor acţiuni la nivel internaţional. Fiul cel mare al preşedintelui Ciadului, Brahim Deby, în vârstă de 27 de ani, a fost găsit mort în dimineaţa zilei de 2 iulie 2007 în parcarea i

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele informații despre magistratul care l-a ajutat pe Călin Georgescu: „E încă în activitate” / Ce spune procurorul general

HotNews acum o ora
Magistratul acuzat că l-a favorizat pe Călin Georgescu, fostul candidat la prezidențiale urmărit penal sub control judiciar pentru șase infracțiuni, este încă „în activitate”, a anunțat marți Alex Florența, procurorul general al României, conform Ne

Planul pentru reînarmarea Europei, anunțat de Ursula von der Leyen. "Trăim momente extrem de periculoase". Care sunt cele 4 măsuri principale ale ReArm Europe VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat marți, 4 martie, Planul pentru Reînarmarea Europei (ReArm). Cele 4 măsuri fundamentale ale planului vor duce la mobilizarea a aproape 800 miliarde de euro pentru securitatea continentului

Călin Georgescu pierde procesul intentat la Tribunalul UE, unde ceruse ca Guvernul să reia turul doi

Adevarul acum 37 minute
Tribunalul UE a respins acțiunea înaintată de Călin Georgescu, candidatul clasat pe primul loc în turul I al alegerilor anulate anul trecut. Instanța a decis că acțiunea este „în mod vădit inadmisibilă” și nu s-a pronunțat pe cerere.

MApN despre proiectul de dezvoltare a Portului Militar Constanța

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, și ministrul transporturilor și infrastructurii, Sorin-Mihai Grindeanu, au participat marți, 4 martie, la sediul Administrației Porturilor Maritime Constanța, la o activitate de prezentare a unui nou proie

Cine este blonda de la care Horațiu Potra a primit teancuri de bani în Dubai

Adevarul acum o ora
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români, a fost surprins, în Dubai, atunci când primea bani de la Anait Martirosyan, o rusoaică care se prezintă drept agent imobiliar în orașul din Emiratele Arabe Unite.

Reacția lui Bolojan după ce SUA suspendă ajutorul militar pentru Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan transmite că NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și că investițiile pentru consolidarea capacității de apărare trebuie intensificate. 'NATO este cel mai puternic pilon al apărării noastre și Român

Programul „Rabla pentru sobe” începe în aprilie / Beneficiarii primesc 10.000 de lei, iar prioritate au cei din zonele montane

HotNews acum 6 ore
Ministrul Mediului a semnat marți ghidul de finanțare al programului „Rabla pentru sobe”, care va demara în luna aprilie prin intermediul Administrației Fondului pentru Mediu. Într-o primă fază, beneficiarii vor fi cei din locuințele montane, care v

Rusia- „Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este cea mai bună contribuție pentru obținerea păcii ”

Ziua Constanta acum 3 ore
Suspendarea ajutorului militar american pentru Kiev este 'cea mai bună contribuție' pentru obținerea păcii în Ucraina, a salutat marți Kremlinul anunțul făcut anterior de responsabili de la Casa Albă, la câteva zile după disputa aprinsă între Donald

Putin este de acord să îl ajute pe Trump în discuțiile cu Iranul ce vizează programul său nuclear

G4Media acum 2 ore
Rusia a fost de acord să ajute administrația președintelui Donald Trump să comunice cu Iranul cu privire la chestiuni care includ programul nuclear al Republicii Islamice și sprijinul său pentru actorii regionali anti-americani, potrivit unor persoa

Procurorii investighează întâlnirile lui Potra la Moscova. Călin Georgescu, vizat în două dosare

Adevarul acum 31 minute
Noi detalii din ancheta care îi vizează pe Călin Georgescu şi mercenarii lui Horaţiu Potra au fost oferite marți de procurorul general, Alex Florenţa. Sunt analizate şi informaţiile privind vizitele pe care Potra le-ar fi făcut la Moscova.

Vremea

București
acum

11°
mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

12°
mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/19°
Constanta
acum

10°
mar.

2°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

0°/12°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mar.

2°/13°
mie.

3°/14°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°