Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lucian Goian, Cristi Pulhac: "Am căzut pentru că n-avem spate!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 29 noiembrie 2008 · ·

Lucian Goian şi Cristi Pulhac le-au mărturisit apropiaţilor că au fost excluşi din lot deoarece nu sînt susţinuţi de nimeni din conducere

Decizia oficialilor dinamovişti de a-i pune pe lista de transferuri pe Lucian Goian şi Cristi Pulhac, după ce aceştia, împreună cu Gabriel Torje şi Adrian Ropotan, au băut şi au ascultat manele pro-Steaua, a adus tensiune la nivelul vestiarului!

Cei mai înverşunaţi sînt Goian şi Pulhac, care se consideră victime ale deciziei clubului. "Ne-au băgat pe noi la înaintare pentru că sîntem mici, nu am avut niciodată sprijinul conducerii ca alţii şi am fost aruncaţi la lei! Ne-am impus doar prin muncă şi prin valoare la Dinamo, nu am fost ajutaţi niciodată. Nici măcar cînd am fost amendaţi sau cînd au decis să ne dea afară nu ne-a sunat nici unul dintre şefi", le-au spus cei doi apropiaţilor.

Torje, pus la zid

Tot vestiarul s-a unit în jurul renegaţilor, iar Torje a căzut în dizgraţia colegilor , care le-au cerut şefilor să-l vîndă în iarnă! "Stă retras în vestiar, toţi se uită urît la el şi nimeni nu mai schimbă o vorbă cu Gabi", spun jucătorii. Imaginea mijlocaşului de 19 ani s-a stricat iremediabil , jucătorii învinovăţindu-l pentru scandalul iscat: "A zis că prietenii lui sînt de încredere şi uite ce-au făcut, ne-au filmat şi ne-au dezbinat. Iar de cînd a ajuns Torje la Dinamo, a început să aibă aere de vedetă!".

De ce au scăpat Torje şi Ropotan?

Chiar dacă au chefuit şi ei, Ropotan şi Torje au primit doar un ultim avertisment. De ce au fost scăpaţi de şefi? Pentru că pe Gabriel Torje s-au plătit, oficial, către Poli Timişoara două milioane de euro pentru 50% din drepturile federative, iar în cazul în care acesta nu va fi vîndut în străinătate pînă în 2012, Dinamo trebuie să plătească 10 milioane de euro către bănăţeni! Iar Ropotan este curtat de o echipă din Ru

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România a intrat și terestru în Schengen. Ce spun transportatorii despre asta

HotNews acum 2 ore
Așteptăm această decizie de 13 ani și 9 luni, spune într-o dicuție cu HotNews Radu Dinescu, secretarul general al Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR). Dinescu a făcut și calculele legate de pierderile pe care le-au înre

Decizia de achitare a torţionarilor disidentului Gheorghe Ursu va fi revizuită, a decis Curtea Supremă

Libertatea acum 32 minute
Înalta Curte de Casație și Justiție a admis joi, 12 decembrie, apelurile urmașilor lui Gheorghe Ursu și ale Parchetului Curții de Apel București de revizuire a sentinței de achitare a torționarilor disidentului. Cazul va fi retrimis Curții de Apel B

Fostul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, trimis în judecată pentru luare de mită / Trei pacienți puși sub acuzare pentru dare de mită

HotNews acum 49 minute
Dosarul lui Nelu Tătaru a fost înaintat spre soluționare Înaltei Curți și Casație și Justiție pentru că acesta avea calitatea de deputat la data faptelor. Luni, magistrații vor decide dacă vor menține măsura controlului judiciar în cazul lui Nelu Tă

UPDATE - MApN - Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea/ Una dintre victime are leziuni grave şi va fi transferată la un spital din Capitală

News.ro acum o ora
Patru elevi şi un instructor, din Centrul de instruire sprijin de luptă Râmnicu Vâlcea, au fost răniţi joi, 1, în poligonul Goranu, judeţul Vâlcea, pe timpul executării unei şedinţe de confecţionare a dispozitivelor de aprindere pirotehnică cu explo

Aproape 70 milioane de euro, cheltuiți de Rusia pentru propagandă în România și Bulgaria, spun experți în securitate

Ziare.com acum 59 minute
Un grup de experți în securitate cibernetică din Bulgaria spun că Rusia a cheltuit 69 milioane de euro pentru a influența opinia publică din țară, dar și din România. Pentru a promova extrema dreaptă din cele două țări NATO, Kremlinul ar fi derulat

Trump, desemnat ”personalitatea anului” 2024 de către revista Time

News.ro acum 44 minute
Preşedintele ales al Statelor Unite Donald Trump a fost desemnat joi ”personalitatea anului” ("person of the year") de către prestigioasa revistă americană Time. Săptămânalul salută o ”revenire politică uluitoare” a fostului preşedinte, reales la co

Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Veste proastă pentru Elena Udrea (50 de ani). Curtea Supremă a respins cererea de revizuire a condamnării în dosarul „Gala Bute”. Așadar, aceasta rămâne în închisoare în urma deciziei Instanței Supreme. minuta

Timişoara: Un bărbat ameninţă că se aruncă de pe o macara, în apropierea Spitalului Judeţean FOTO-VIDEO

News.ro acum o ora
Un bărbat de 47 de ani s-a urcat pe o macara aflată lângă Spitalul Judeţean Timişoara şi ameninţă că se aruncă de la înălţime. La faţa locului, au sosit echipaje de la Poliţie şi Pompieri. ”Astăzi, în jurul orei 14:50, poliţiştii Secţiei 2 Urbană Ti

BCE se pregăteşte să taie pentru a patra oară consecutiv dobânda la euro

Mediafax acum 36 minute
Toţi analiştii intervievaţi de Bloomberg, cu excepţia unuia singur, preconizează o nouă reducere cu un sfert de punct a ratei depozitelor joi, până la 3%. Doar JPMorgan Chase vede o mişcare mai mare, de jumătate de punct, argumentând că datele recen

Spitalul Colentina poate relua internările în cele şase secţii unde acestea au fost suspendate DSP Bucureşti a emis autorizaţia de funcţionare, document care obligă spitalul „să aplice şi să respecte normele antiepidemice şi de igienă în vigoare”

News.ro acum 4 ore
Spitalul Colentina din Bucureşti, unitate la care internările au fost suspendate săptămâna aceasta, marţi, din cauza „mai multor neconformităţi care puneau în pericol siguranţa pacienţilor şi a personalului medical”, poate relua internările. Direcţi

Vremea

București
acum

joi

2°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/7°
Iasi
acum

joi

0°/3°
vin.

-4°/1°
sâm.

-4°/2°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/4°
sâm.

0°/7°
dum.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/4°
Timisoara
acum

joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

0°/3°
dum.

2°/7°