Astazi, de la ora 16:00, pe stadionul “Emil Alexandrescu”, Politehnica Iasi are ultima aparitie oficiala din acest an, Rapid urmind a fi adversara din etapa a XVII-a a Ligii I. Partida, care se anunta incinsa, va fi transmisa in direct de GSP TV Astazi, in jurul orei 18, fotbalul va deveni amintire in Copou. O jumatate de an zbuciumata, poate cea mai zbuciumata perioada din ultimul cincinal, se va incheia, vacanta urmind sa fie la putere pina pe 12 ianuarie. Si asa ridicat, gradul de apasare al perioadei de odihna, cel putin din punct de vedere al clasamentului, va depinde foarte mult de rezultatul jocului cu Rapid. Logic, victoria e singura varianta de usoara indulcire a amarului din clasament. Iar pentru victorie, fotbalistii ieseni trebuie sa uite 90 de minute de problemele perpetue, de nemultumirile si frustrarile acumulate in ultimele luni. Aceasta este si parerea antrenorului Ionut Popa: "Intilnim un adversar care are valoarea de partea sa. Daca vom avea un arbitraj corect, pentru ca nu pot sa uit faptul ca am fost dezavantajati de arbitri mai mereu in dueulurile cu Rapid, fiind penalizati, de exemplu, cu penalty, chiar si atunci cind jucatorul giulestenilor, Maldarasanu, a recunoscut ca nu a fost faultat in careu, la o victorie cu 1-0 a bucurestenilor la ei acasa, avem o singura varianta la care putem apela. Entuziasmul. Acesta este cuvintul-cheie al nostru in jocul de simbata. Si sper ca baietii, care vor fi actorii principali, sa se gindeasca si la suporteri si la faptul ca ultima impresie conteaza. Daca va fi asa, eu zic chiar ca putem cistiga!".Pe aceeasi idee a marsat in conferinta de presa de ieri si presedintele Politehnicii, Sorin Boca: "Rapid are prima sansa! Daca vom avea publicul alaturi de noi, asa cum a fost cu Otopeni si ne vom darui, avem insa si noi sansa de a ne agata de acest meci". In ceea ce priveste lotul de jucatori, iesenii au mai anunta