Desi mai e pana sa iasa din urnele electorale, mai toti candidatii au inceput sa se planga de dezastruoasa mostenire lasata de guvernarea lui Tariceanu.
Ca economia e in picaj, ca buzunarele oamenilor sunt gaurite de taxe si impozite invizibile, ca taxa unica nu plateste nici macar cheltuielile de inmormantare a cresterii economice. Dar ce zgandare si mai mult marea trancaneala politicianista este lupta pentru majorarile salariale. E drept ca guvernul care ar decide majorarea salariilor in miezul unei crize economice globale nu ar face altceva decat sa palmuiasca leul national in propria sa vizuina. Sunt unii insa care, precum profetul Iona inghitit de chit, spera sa gaseasca ceva potectie in burta leului. Altii, mult mai putini si fara culoare politica, spun ca, in cel mai bun caz, leul ne va inghiti pe nemestecate. Desi subalternii sai din partid, ba chiar si unii ministri-parlamentari au votat cu ambele maini legea referitoare la cresterea salariilor din invatamant, premierul Tariceanu a facut tot ce putea sa amane aplicarea ei. Si nici acum, desi Curtea Constitutionala a respins jalbele premierului, nu e sigur ca legea se va aplica in viitorul apropiat.
Spalati cu toate apele tulburi ale politicii, insisi liderii sindicali nu mai stiu cand sa-si programeze protestele spontane. Unii dintre ei, pierduti in mlastina alunecoaselor negocieri cu guvernul si partidele aspirante, au pierdut orice speranta si nici nu se mai deranjeaza sa-si bea cafeaua la guvern. Altii, mai sensibili la avansurile politice, si-au gasit tovarasi de drum pe scena politica. Acum vor sa abandoneze cariera de protestatar in favoarea celei mai profitabile, de parlamentar. Oricum ar fi, sindicalistii par sa se fi trezit din somnul cel de moarte si sunt gata sa iasa in strada ca tot ii da saracia afara din case. Guvernul Tariceanu lasa mostenire aceste proteste intarziate succeso
