Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victorie sau criză

Publicat in Gazeta Sporturilor, sâmbătă 29 noiembrie 2008 · ·

Dinamoviştii sînt obligaţi să cîştige diseară, altfel butoiul cu pulbere din Ştefan cel Mare ar putea exploda

A fi sau a nu fi în această iarnă pe primul loc în Liga I, poziţie ce duce la finalul sezonului direct în grupele Champions League? Aceasta este întrebarea la care trebuie să răspundă diseară "cîinii", după două eşecuri la rînd în campionat. Iar momentul nu este deloc fericit. Rednic n-are 10 jucători importanţi - o întreagă echipă! - la dispoziţie, iar vestiarul este scindat după "Scandalul Maneaua". Iată 5 motive pentru care jucătorii dinamovişti au denumit partida cu FC Argeş "meciul viitorului", de care depind Sărbătorile de iarnă, dar şi strategia de abordare a returului.

1. Financiar. Dacă bat Piteştiul, iar Urziceniul pierde în Ghencea, Dinamo termină turul pe primul loc şi atunci se deblochează primele, aproximativ 20.000 de dolari de jucător.

2. Suporteri. Se face pace peste iarnă cu fanii, care sînt nemulţumiţi de jocul echipei, dar şi de derapajele unor jucători.

3. Antrenor. Rednic a încercat să menţină echilibrul în vestiar şi să-i ţină pe jucători conectaţi la meci, însă nervii lui sînt întinşi la maximum. Mai ales că au apărut fel şi fel de zvonuri că acţionarii ar fi vorbit deja cu Ioan Andone şi Răzvan Lucescu ca variante de viitor.

4. Remanierea lotului. Anunţat deja de două săptămîni, bilanţul se va face luni. Se va vedea ce jucători vor fi disponibilizaţi, lista îi cuprinde deja pe Pulhac, Goian, Thiago, Miranda, Campos, Diakite şi Ze Kalanga, dar pe ea ar putea apărea şi alte nume.

5. Atmosferă. Vestiarul "cîinilor" stă pe un butoi de pulbere , jucătorii, indiferent de naţie, nu mai vorbesc deloc aceeaşi limbă: "Unii dau în primire, alţii pică de proşti, iar alţii nu mai sînt interesaţi de grup, este o atmosferă de te-apucă plînsu'!", au mărturisit cîţiva jucăto

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 9 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 6 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 14 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 5 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 8 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 5 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 3 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

13°
sâm.

12°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°