Duminica votam, campania electorala, oficial, s-a incheiat, sambata ar trebui sa fie o perioada de reflectie si decantare a celor auzite in ultima vreme astfel incat sa luam decizia finala in cunostinta finala. Ce sa decantam insa?
Am trecut prin campania electorala cea mai lipsita de substanta din cate s-au succedat in ultimii 18 ani, de paca n-am fi mers spre maturizarea democratiei, ci spre o inflatilizare a ei.
In primul rand din aceasta campanie au lipsit marile teme. Pana acum mai aveam o integrare in UE, spre care sa tindem, acum suntem deja acolo.
Acum 4 ani discutam intens despre anticoruptie, anul acesta de-abia daca a mai fost mentionata desi acest flagel nu este nici pe departe eradicat. Nici macar pe schimbare nu s-a pedalat cine stie ce.
Si totusi exista mari teme, mai acute ca niciodata, care de-abia asteapta solutii si rezolvari.
Pe langa coruptie, ne-a izbit criza financiara, avem probleme cu accesarea fondurilor europene, calitatea educatiei este proasta, autoritatile statului trec si ele printr-o criza de autoritate in frunte cu politia. Si asta doar la o prima trecere in revista.
Foarte putine idei, foarte putina competenta si foarte putina viziune in toate aceste domeniii mai mult bifate decat aprofundate. In schimb, canadidatii s-au intrecut in mita electorala si promisiuni de primar.
Sigur, e mult mai usor sa plantezi floricica, sa faci parculetul sau sa dai punga cu malai decat sa tratezi pe intelesul omului marile teme, sa il convingi de ce sunt ele cel putin la fel de importante ca groapa din asfalt, sa il convingi ca stii ce spui si vei mai si repecta ce promiti.
Saracie de personalitati
Cine sa trateze insa marile teme? Partidele de-abia s-au carpit cu sportivi, cantareti, fosile si clienti politici ca sa acopere colegiile.
@N_