Academia Suedeză s-a îndepărtat din nou, în 1908, de la testamentul lui Nobel. În imposibilitatea de a ajunge la o înţelegere în privinţa laureatului dintre scriitorii propuşi, membrii Comitetului Nobel hotărăsc să-l acorde filosofului german Rudolf Eucken. Pe lista „de aşteptare” din 1908 se găseau mai mulţi autori europeni şi americani. Comitetul era împărţit între poetul englez Swinburne, susţinut mai ales de Wirsen, şi Selma Lagerlof, celebra scriitoare autohtonă, contestată aprig de acelaşi critic literar şi secretar perpetuu al Academiei Suedeze.

Disputa s-a tranşat prin alegerea lui Rudolf Eucken. Premiul urma să i se acorde „pentru seriozitatea cu care a tins spre adevăr, pentru forţa pătrunzătoare a gândirii şi previziunii, a căldurii şi forţei expunerii cu care a reprezentat şi dezvoltat în numeroase lucrări o concepţie de viaţă idealistă”.

Argumentul acoperea parţial dispoziţiile testamentare, în sensul unei creaţii orientate spre un ideal, dar ignora destinaţia literară a recompensei.

Filosof şi Profesor în Europa şi Statele Unite

Rudolf Christian Eucken s-a născut pe 5 ianuarie 1846, la Aurich, în Hanovra. A urmat cursurile gimnaziale în oraşul natal, unde a fost influenţat de teologul şi filosoful Wilhelm Reuter. La Universitatea Gottingen din Berlin se va specializa în filosofie, filologie şi istorie, adoptând ideile idealiste şi modalitatea istorică de abordare a filosofiei a profesorului său Trendelenburg.

După o teză de doctorat despre limbajul lui Aristotel, va preda o vreme la un liceu. În 1871, este numit profesor de filosofie la Universitatea din Basel, în Elveţia, unde a rămas până în 1874, când s-a mutat la Universitatea din Jena.

După primirea Premiului Nobel, dobândeşte o largă recunoaştere internaţională. Este invitat, în 1911, să ţină prelegeri în Anglia,