Astăzi, omul de televiziune Cristi Tabără împlineşte 41 de ani. Puţini dintre cei care fac această meserie o înnobilează aşa cum o face el. Reportajele pe care le realizează – impecabile, adevărate lecţii de viaţă – trădează un profesionalism care nu ascunde modestia omului Cristi Tabără.
La „Te vezi la Ştirile Pro TV“, Tabără intervine minimal, lăsându-l pe interlocutor să se dezvăluie. Totuşi, intervenţia şi prezenţa sa pe ecran sunt covârşitoare. La „Parte de carte“ vorbeşte despre cărţi ca şi cum ar avea suflet.
În cariera lui jurnalistică a avut parte de câteva momente rarisime: a transmis o eclipsă în direct, schimbarea de mileniu, vizita Papei, evenimentele de la 11 septembrie. Toate acestea sunt însemne pe o carte de vizită de excepţie. Şi astăzi este o zi de excepţie pentru el: împlineşte 41 de ani.
– Ingineria la Timişoara, Teologia la Oradea, Psihologia la Bucureşti. Încurcate sunt căile Domnului – după atâtea studii, v-a trimis într-o grădină de fabricat iluzii, numită „televiziune”...
– Nu tot ce se întâmplă în televiziune este iluzie. Există în televiziune şi foarte multă realitate, speranţă, profunzime şi multe altele asemenea. Nu neg faptul că televiziunea, alături de cinematografie sau de alte câteva domenii, intervine în imaginea realităţii, dar nu sunt de acord cu diabolizarea televiziunii.
Pe de altă parte, fără să fi avut televiziune, omul îşi fabrică singur iluzii de când a apărut pe lume, iar această invenţie recentă numită televiziune nu a făcut decât să-i ofere o modalitate extrem de evoluată pentru a-şi contura şi hrăni şi mai bine iluziile.
Faptul că lucrez în televiziune nu îmi apare ca o decădere în raport cu studiile mele sau cu vreun presupus parcurs mai nobil pe care ar fi trebuit să-l urmez.
– Dacă spun că vă cheamă Sorel, publicul