Reprezentativa de handbal masculin a României şi-a micşorat în această seară şansele de a ajunge la Campionatul European din 2010 după ce a pierdut, scor 29-36, meciul disputat la Reşiţa, împotriva Suediei, în cadrul Grupei 1 a preliminariilor.
În faţa a 1.700 de spectatori, nordicii n-au avut prea mari probleme în a-şi adjudeca cea de-a treia victorie (din tot atâtea partide) în această campanie. La pauză, oaspeţii au intrat cu un avantaj destul de liniştitor (19-15), iar cu cinci minute înainte de finalul confruntării, aceştia conduceau cu 35-25! Valentin Ghionea a fost jucătorul care a marcat cele mai multe goluri (10) pentru tricolori.
Eşecul de astăzi este cel de-al doilea suferit de elevii lui Aihan Omer, după cel înregistrat cu Muntenegru, în deplasare, scor 33-35. Speranţele de calificare născute după începutul perfect din această campanie, cu două succese în primele două runde (35-29 în deplasare, cu Turcia, şi 33-29 acasă, cu Polonia), au fost astfel sever diminuate. Deşi vor termina anul pe poziţia secundă a seriei (loc care, împreună cu fotoliul de lider, asigură prezenţa la turneul final din Austria), tricolorii vor avea serios de tras în ultimele patru meciuri pentru a reveni în elita continentală.
În celălalt meci al grupei disputat în această rundă, sâmbătă, Muntenegru a învins Turcia, în deplasare, scor 37-31. Următorul meci al României în aceste preliminarii e programat anul viitor, pe 10 sau 11 iunie, în deplasare, împotriva Suediei.