Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, candidat PRM în colegiul 2 Scorniceşti pentru Camera Deputaţilor, susţine că nu s-a votat pentru că nu ştiut că poate face acest lucru.
Dumitru Dragomir, care are domiciliul în Bucureşti şi candidează într-un colegiu din judeţul Olt, a precizat că a votat în Capitală pentru că nu a ştiut că poate face acest lucru într-una din secţiile din Colegiul 2 din Olt dacă nu este domiciliat în acesta. „Am votat duminică acolo unde am domiciliul şi apoi m-am grăbit să ajung în judeţul Olt, unde candidez pentru Camera Deputaţilor. Nu am ştiut că pot să votez acolo unde candidez chiar dacă nu am acolo domiciliul aşa că nu m-am votat”, a spus Dragomir, citat de Agerpres.
Întrebat cu ce gând a votat, el a răspuns: ”Am votat în grabă, cu gândul să ajung mai repede în colegiul în care candidez. Aş putea să vă spun cuvinte mari, frumoase, lozinci, cum fac alţii, dar sunt sincer. În privinţa speranţelor pe care le am de la vot, nu mai sper nimic, deoarece speranţa s-a dovedit a fi o mare coardă. Aştept să văd rezultatele votului şi dacă ies, bine, dacă nu, nu, pentru mine nu va fi o problemă”.
Dragomir a menţionat că duminică se va afla în judeţul Olt, în colegiul Scorniceşti, unde vrea să observe cum decurge procesul electoral. Duminică, în judeţul Olt, sunt aşteptaţi la urne 340 000 de alegători, dar, până la ora 10:00, votaseră numai 6,59% dintre ei.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, candidat PRM în colegiul 2 Scorniceşti pentru Camera Deputaţilor, susţine că nu s-a votat pentru că nu ştiut că poate face acest lucru.
Dumitru Dragomir, care are domiciliul în Bucureşti şi candidează într-un colegiu din judeţul Olt, a precizat că a votat în Capitală pentru că nu a ştiut că poate face acest lucru într-una din secţiile din Colegiu