Dacă pentru unii nu prezintă importanţă, pentru alţii religia poate reprezenta o barieră de netrecut atunci când se îndrăgostesc de o persoană cu o credinţă diferită. Gabriela, în vârstă de 25 de ani, l-a cunoscut pe soţul său iranian în martie 2004. „Eu eram studentă la ASE, iar el lucra în zonă. Era de patru luni în România şi nu ştia decât câteva cuvinte în limba română, aşa că la fiecare întâlnire aducea şi dicţionarul.”

Gabi îşi aminteşte că a fost greu încă de la început, mai ales că el avea o prietenă în Iran şi, conform tradiţiei, trebuia să o ia de nevastă. „Nu m-am lăsat şi am reuşit să îl fac să se îndrăgostească de mine. La sfârşitul anului ne-am mutat împreună, iar de Sărbători l-am prezentat familiei.

Bineînţeles că au apărut întrebări din partea bunicilor şi a rudelor în vârstă. În schimb, părinţii şi cei mai tineri din familie nu şi-au pus atâtea probleme.”

În 2006 Gabi a primit inelul şi cererea în căsătorie. „Atunci religia nu a contat, nu ne puneam probleme de genul cine ce religie o să ia. Fiecare cu religia lui. Nu mi se părea normal să îi cer să renunţe la religia lui, pentru că nici eu nu renunţam la a mea”.

Problemele au apărut însă în 2007, când a expirat viza de şedere în România. „Atunci a început stresul pentru noi. Am intrat în panică şi probabil am făcut lucruri pe care în mod normal nu le-am fi făcut. Pentru că aveam doar o lună la dispoziţie, cel mai simplu lucru era să ne căsătorim. El a decis să meargă la biserică şi să îşi schimbe religia.” Peripeţiile nu s-au încheiat aici.

Au descoperit că le este imposibil să se căsătorească în România, în ciuda sacrificiului bărbatului de a se converti la ortodoxie. Pentru a oficia căsătoria, primăria a solicitat trei ştampile pe certificatul lui de naştere: de la Ministerul de Externe din Iran, de la Ministerul Justiţiei din