Echipa masculină de volei CS Torpi Targu-Mureş a încasat o nouă înfrângere cu scorul de 0-3, de această dată la Baia Mare, cu echipa Explorări din localitate. Aceasta este a şasea înfrângere consecutivă la zero, a elevilor antrenorului Vasile Racolţa. Clubul a fost şi dezavantajat prin program, având la rând adversare echipe din prima jumătate a clasamentului, dar şi-a demonstrat şi limitele, fiind departe de obiectiv, adică calificarea în play-off+ul campionatului. Pentru a mai realiza ceva există doar şansa primenirii lotului în pauza competiţională, mai ales că Torpi a pierdut unul dintre jucătorii importanţi, Milos Stupar, după numai cinci etape. Până atunci însă, mai sunt trei etape, ultima din tur, şi primele două din retur, toate cu adversare puternice. Sâmbătă Torpi întâlneşte Remat Zalău, de care a fost învinsă de două ori cu 3+0 în Cupa României, urmând să joace apoi cu Constam Buzău şi cu Steaua, formaţii de la care a suferit înfrângeri în tur.
Echipa masculină de volei CS Torpi Targu-Mureş a încasat o nouă înfrângere cu scorul de 0-3, de această dată la Baia Mare, cu echipa Explorări din localitate. Aceasta este a şasea înfrângere consecutivă la zero, a elevilor antrenorului Vasile Racolţa. Clubul a fost şi dezavantajat prin program, având la rând adversare echipe din prima jumătate a clasamentului, dar şi-a demonstrat şi limitele, fiind departe de obiectiv, adică calificarea în play-off+ul campionatului. Pentru a mai realiza ceva există doar şansa primenirii lotului în pauza competiţională, mai ales că Torpi a pierdut unul dintre jucătorii importanţi, Milos Stupar, după numai cinci etape. Până atunci însă, mai sunt trei etape, ultima din tur, şi primele două din retur, toate cu adversare puternice. Sâmbătă Torpi întâlneşte Remat Zalău, de care a fost învinsă de două ori cu 3+0 în Cupa României, urmând să joace apoi cu Constam Buzău şi cu Steaua