Presedintele ales al Statelor Unite, Barack Obama, a anuntat luni ca a desemnat-o pe Hillary Clinton in fruntea diplomatiei americane, anunta AFP.
Fosta rivala a presedintelui ales a declarat, imediat dupa anuntul facut de Obama, ca isi doreste sa restabileasca, din aceasta functie, statutul SUA de "forta pozitiva a schimbarii" la nivel mondial.
Barack Obama a confirmat pastrarea lui Robert Gates in fruntea Departamentului Apararii.
Robert Gates va avea misiunea de a "termina razboiul din Irak de o maniera responsabila" si de a transfera progresiv controlul guvernului de la Bagdad, a precizat Obama, intr-o conferinta de presa.
Este pentru prima oara cand un secretar de stat al Apararii este mentinut in functie odata cu schimbarea administratiei de la Casa Alba.
Fost director al CIA, in varsta de 65 de ani, i-a succedat in functie, in 2006, controversatului Donald Rumsfeld, si a avut ca principala sarcina punerea in practica a strategiei de a intari prezenta militara din Irak cu 30.000 de soldati, decisa de presedintele George W. Bush.
"Ne vom asigura, in egala masura, ca vom avea mijloacele si strategia necesare pentru a invinge Al-Qaeda si talibanii" in Afganistan, a spus viitorul presedinte al SUA.
"Afganistan este locul unde a inceput razboiul impotriva terorismului si trebuie sa fie locul unde se va sfarsi", a subliniat Obama.
Generalul (rez.) Jim Jones a fost numit in postul de consilier pe probleme de securitate nationala.
James Jones, in varsta de 64 de ani, fost comandant al fortelor NATO din Europa, a fost nominalizat, in urma cu un an, drept emisar special pentru securitate in Orientul Apropiat.
De asemenea, Janet Napolitano a fost desemnata secretar de stat la Departamentul de securitate interna.
Napolitano, in varsta de 51 de ani, e