În goana după voturi, imaginaţia partidelor politice întrece de multe ori cele mai fanteziste scenarii. În comuna Cetate, aproximativ 10% din locuitori au devenit subit bolnavi netransportabili.
Urna mobilă din comuna Cetate ar fi trebuit să parcurgă zeci de kilometri pentru a ajunge la cele câteva sute de cetăţeni deveniţi peste noapte bolnavi la pat. La fiecare dintre cele patru secţii de votare din localitate, existau înregistrate 100-120 de cereri de urnă mobilă, în condiţiile în care, în mod obişnuit, la o astfel de secţie nu se înregistrează mai mult de 20 de solicitări. Luaţi la întrebări de o echipă de redactori GdS, preşedinţii secţiilor au dat din colţ în colţ şi au arătat cu degetul spre directoarea Unităţii Medico-Sociale Cetate, Elena Onel.
Greu cu număratul adeverinţelor
Nu ştim apartenenţa politică a consilierului Elena Onel, dar faţadele UMS Cetate şi ale cabinetelor medicilor de familie din curtea unităţii erau ticsite de afişe care făceau reclamă candidaţilor PSD. Preocupările de ieri ale directoarei erau adeverinţele medicale care trebuia să însoţească fiecare solicitare de urnă mobilă.
Luată prin surprindere de ziariştii GdS, Elena Onel a început să numere nervoasă cererile pe care le avea în mână, încercând să demonstreze că sunt 25, adică numărul pacienţilor internaţi la acea oră în UMS. „În total, sunt 39 internaţi la noi, dar numai 25 sunt din Cetate. Asistenta mea nu a ştiut că ceilalţi nu au dreptul să voteze aici şi le-a făcut şi lor cerere. Dar le retragem imediat“, a spus Onel.
Grămada de cereri din mâna directoarei depăşea însă cu mult numărul de pacienţi indicaţi de ea. Cât despre celelalte sute de cereri, acestea provin de la medicii de familie din comună, care au vrut să sară în ajutorul pacienţilor bolnavi. „Foarte mulţi sunt neputincioşi la noi în comună, pentru că sunt bătrâni, şi e norm