„Nu e simplu să fi spectator” spune jurnalista Stela Popa pe blogul personal. Şi nu este. Mai ales dacă te apuci să dezgropi istorii uitate din anii zomunismului. Şi sunt multe astfel de poveşti îngropate, mai ales peste Prut. Adânc în beciurile securtăţii, în arhivele serviciilor de informaţii sau în ţarina unde oamenii au fost torturaţi şi ucişi precum animalele. 1 Decembrie, o zi sumbră pentru mulţi dintre cei care şi-au pierdut pe aceste meleaguri dreptul de a fi român. O zi pentru care jurnalista în cauză ne propune o întoarcere în timp, 1940, an în care nouă tineri au fost maltrataţi pentru că au arborat tricolorul pe cladirea NKVD din Orhei.

Mai multă lume m-a întrebat ce e cu această poză (stânga) din galeria foto a blogului meu. Contextul acestei fotografii l-am mai prezentat odată, în câteva reportaje de ale mele plasate pe youtube dar se pare ca e cazul să mai revin. Fotografia din imagine nu este o glumă. Dimpotrivă! Este o amintire din locuri pline de istorie, de la Orhei, de unde, anul trecut, am avut ocazia, împreună cu alţi jurnalişti, să realizez două dintre cele mai de suflet reportaje din cariera mea de până acum. Şi pe care cred că e bine să le readuc în atenţia publicului acestui blog.

Este vorba despre istoria tulburătoare a nouă tineri din Orhei, de numai 17-18 ani, care au fost maltrataţi de către autorităţile sovietice şi îngropaţi de vii, sub un gard, pentru că au avut marele curaj, în 1940, să arboreze tricolorul românesc pe clădirea NKVD-ului din localitate! Iată, mai pe larg, despre ce este vorba.

Tricolorul românesc pe NKVD în locul stegului sovietic

Cu ceva timp în urmă îmi ajunsese în mână cartea „Osândiţi la Nemurire”, semnată de autorii Andrei Calcea si Petru Bunăcale, în care era relatată istoria celor 9 osândiţi de mai sus. Am citit cartea dintr-o rasuflare şi am rămas, pe drept cu