Un nou turneu final la care visam o medalie. O facem de fiecare dată, în decembrie, atunci când credem că fetele noastre ne vor face fericiţi indiferent dacă e Mondial sau European. Cu Un nou turneu final la care visam o medalie. O facem de fiecare dată, în decembrie, atunci când credem că fetele noastre ne vor face fericiţi indiferent dacă e Mondial sau European.
Cu excepţia lui Sankt Petersburg, în 2005, atunci când am smuls un argint în acea finală dominată de rusoaice cap-coadă, în rest ne-am enervat foarte tare. Tot felul de specialişti dădeau vina pe mentalitatea retrogradă, pe conspiraţii ale arbitrilor, pe lipsa de concentrare, dar mai ales pe Gheorghe Tadici.
Da! Azi nu mai e Tadici, e Radu Voina. Nu se mai poate invoca stilul de mârlan cu care selecţionerul le trata pe handbaliste. “Din proaste şi nesimţite nu ne scotea”, se văitau fetele după plecarea tehnicianului. Azi dispun de un antrenor care le respectă, aşa că nu mai pot invoca vechile metehne. Sigur, în caz de eşec, se găsesc motive.
La fotbal e ghinionul, arbitrii şi cooperativa. Sunt curios care vor fi alibiurile din handbal. La Tadici întotdeauna erau cavalerii fluierului şi unele dintre handbaliste pe care le terfelea în vestiar ca pe nişte gunoaie, nu ca pe nişte sportive care au prins o zi mai slabă ori ca pe nişte soţii respectabile.
Marea problemă a handbalistelor în cazul unui eşec major este că nu vor avea scuze. Acum vreo şapte sau opt ani erau campioane mondiale la nivel de junioare. Aşa că acum ar trebui să demonstreze că atunci n-a fost o întâmplare. Rusia şi Ungaria sunt în schimb de generaţii, Danemarca n-a mai fost la un turneu final de ceva timp, Franţa nu dă semne de redresare. Singurul pericol e Norvegia, campioana olimpică, echipa care trece printr-o formă de excepţie. Şanse sunt la o medalie. Nu pretind că ar trebui sa fur
