Mircea Mihăieş: "Dac-ar fi să concentrez campania electorală tocmai încheiată într-o singură secvenţă, n-aş ezita prea mult."

Nu e vorba nici de confruntările, de aproape sau de la distanţă, între cei trei potenţiali premieri (Geoană, Stolojan, Tăriceanu), nici de mituirea „la liber“ a electoratului, nici de accesele de ură ale jurnaliştilor năimiţi, nici măcar de celebra telemitocănie a turnării reciproce a paharelor cu apă, dintre „Ciocu’ mic“ şi „Bideu“. Nu, scena care mi-a revelat însăşi esenţa vieţii politice din România s-a petrecut în paşnica după-amiază de joi, 28 noiembrie 2008, ultima zi oficială a campaniei.

O zi frumoasă, calmă, cu o Românie ruptă şi de complexul mecanism al crizei planetare, şi de atacurile teroriste din Mumbai, ce-au însângerat şi acoperit de flăcări marele oraş din India. O Românie parcă plutind într-o realitate paralelă. O Românie ruptă, de fapt, de ea însăşi. Televiziunile ne serveau obişnuitele manipulări, politicienii se certau - parcă epuizaţi - pe teme ce n-au interesat şi nu interesează pe nimeni, patronii canalelor TV îşi făceau tacticos monetarul după luna de negocieri intense ale apariţiei politicienilor „pe sticlă“. O zi oarecare într-o ţară oarecare.

Până şi la Antena 3 lucrurile păreau să se desfăşoare firesc - în măsura în care acest cuvânt poate fi rostit în legătură cu turbulentul cuib de la Băneasa. Indestructibilul cuplu militaro-navetist Radu Tudor - Dana Grecu îşi vedea liniştit de tocarea invitaţilor (el, anunţând deja victoria pesedistă în alegeri, ea, cu ochii sclipind de speranţă, încercând să afle dacă oamenii lui Iliescu vor ieşi în stradă şi vor transforma Bucureştiul într-un nou Mumbai în caz că Geoană nu ajunge premier). Totul, aşadar, se înscria în parametrii normali. Iritată că unul dintre politicieni, Cristian Diaconescu, refuza cu energie (şi cu o demnitate de neînt