Începe să se facă lumină în cazul bijutierului italian Franceso Lenzi (57 ani), ucis cu bestialitate la începutul acestei săptămâni la Axa, aproape de periferia Romei. Zilele trecute, la Începe să se facă lumină în cazul bijutierului italian Franceso Lenzi (57 ani), ucis cu bestialitate la începutul acestei săptămâni la Axa, aproape de periferia Romei.
Zilele trecute, la Milano, a fost arestat un român în vârstă de 26 de ani, pe nume Radu Ion Iancu, în posesia căruia a fost găsită o valiză conţinând peste 1000 de piese de bijuterie cu marca „Lenzi 1939”, aparţinând magazinului bijutierului asasinat.
Mai multe probe i-au condus pe anchetatori la concluzia că românul arestat la Milano a luat parte la jaful şi la asasinarea bijutierului.
Printre acestea se numără şi mărturiile unor muncitori care lucrau în apropiere de casa victimei în dimineaţa săvârşirii crimei, şi care l-au recunoscut pe bărbatul de 26 de ani, precum şi pe un alt conaţional, în vârstă de 32 de ani. Acesta din urmă este considerat de poliţişti creierul întregii operaţiuni. El a fost dat în urmărire generală internaţională.
Alte trei persoane de naţionalitate română, dintre care două femei, sunt cercetate pentru participare la crimă şi favorizarea delictului.