Aproximativ 22.000 de cetăţeni români din străinătate şi-au exprimat dreptul electoral la aceste alegeri parlamentare. Rezultatul a fost obţinut în 177 de secţii, din totalul de 221, restul de 44 nefiind analizate în întregime din cauza diferenţei de fus orar. Având în vedere acest indicator, numărul total al orelor pe care românii din întreaga lume l-au avut la dispoziţie pentru a vota a fost de 35. Dezinteresul faţă de algerile parlamentare, precum şi lispa de informare cu privire la organizarea uninominalului au influenţat participarea redusă la urnele amenajate special pentru românii emigraţi. În câteva zile se va afla care sunt cei patru deputaţi şi cei doi senatori care vor ocupa în Parlament locurile de reprezentanţi ai diasporei.
Având în vedere diferenţa de fus orar, ultimele urne au fost deschise duminică, la ora 17:00 (ora României), pe Coasta de Vest a Statelor Unite ale Americii şi au fost închise azi la ora 7:00.
În funţie de rezultatele estimative din acest moment, cel mai dinamic electorat a fost în Italia şi Spania, unde au votat peste 9.000 de persoane. Conform unor cifre neoficiale prezentate de Hotnews, în Italia a dominat PD-L, în 88% dintre secţiile de votare.
Românii din Canada s-au plâns de faptul că au fost amenajate doar trei secţii de votare pentru cele 400.000 de persoane. La capătul opus, comunităţile din SUA au avut la dispoziţie 30 de secţii de votare, ultimele dintre cele deschise fiind în Los Angeles, Seattle, Las Vegas, San Francisco, Riverside, Portland, Sacramento şi Orange County.
Conform postului de radio spaniol RTVE.es, care a urmărit desfăşurarea alegerilor din Madrid, românii au venit într-un număr semnificativ la vot.
Dintre aceştia, două persoane au declarat că "toţi românii din străinătate trebuie să vină la vot", pentru a contribui împreună la reali