Ultima etapă a turului de campionat din Liga a III-a a programat la Tărlungeni un duel interesant între echipa gazdă, Unirea, aflată în căutarea unei scurtături pentru ieşirea din mocirla retrogradării, şi Conpet Ploieşti, o formaţie cu pretenţii de promovare. Debutul a aparţinut gazdelor, ca de obicei, am putea spune. Spătaru şi Pricop au trecut pe lângă deschiderea scorului. Pe fondul unui joc echilibrat, şi-a făcut vizibilă prezenţa şi centralul partidei, Popa Cătălin, din Piteşti, care a pus o presiune suplimentară pe umerii defensivei echipei gazdă acordând trei lovituri libere imaginare din marginea careului. Ultima s-a dovedit fatală pentru goalkeeper-ul gazdelor, care a reacţionat târziu la o lovitură de cap din 5 metri şi oaspeţii au preluat conducerea pe tabelă. A urmat o cădere psihică accentuată a elevilor lui Decebal Câmpeanu, care au fost aproape de a încasa golul doi, după două contraatacuri fulger ale echipei vizitatoare. Iar ca lucrurile să fie şi mai dificile, în minutul 25, Ursu, unul dintre cei mai tehnici mijlocaşi, a resimţit dureri şi a fost schimbat cu Szabo, un atacant reprofilat în zona centrală. Ghinioanele echipei gazdă s-au ţinut lanţ. Din minutul 35, portarul Târziu a făcut semn băncii de rezerve că nu mai poate continua din cauza unei accidentări mai vechi care a recidivat, însă antrenorul i-a cerut să reziste până la pauză. În minutul 39, centralul Popa, dar şi asistentul Oprea trec cu vederea un henţ evident în careul oaspeţilor şi lasă jocul să continue, spre disperarea echipei gazdă.
La pauză, „Deca” este obligat să facă o dublă schimbare. Conform regulamentului, toate echipele din eşalonul al treilea sunt obligate să evolueze cu doi juniori pe teren. Astfel, în locul portarului Târziu (junior) a intrat Ailincăi, în timp ce în locul lui Harap a intrat Voicu (junior). Mitanul secund a început cum nu se putea mai bine pentru gaz