Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv / Ion Crăciunescu: O campanie electorală inutilă, cu bani mulţi. Cheltuiţi în defavoarea ţăranului

Publicat in Jurnalul, luni 1 decembrie 2008 ·

Candidat pentru un post de senator PD-L pentru colegiul Vâlcea Nord, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a pierdut lupta dusă la urne. „Am luat doar 25% din sufragii. Este drept, dacă pe colegiul Vâlcea, Dorel Jurcan, obţinea cu 2% mai multe voturi, acum eram senator”, a spus Crăciunescu care a catalogat experienţa trăită ca fiind „una interesantă, dar amară”.

Obişnuit să fie mereu în top, Ion Crăciunescu a încheiat aventura pe scena politicului înainte de a începe. La finalul luptei spune că nu este dezamăgit de rezultat „pentru că nici nu am crezut că pot să mă impun pe o scenă pe care nu o cunoşteam. Una în care am rămas uimit de faptul că adversarii pe care i-am avut au luptat sportiv”. În schimb, Crăciunescu arată că experienţa „de a vedea că lumea satului nu te-a uitat este pur si simplu extraordinară. Mai ales când baţi potecile pe jos”.

Despre lumea politicii Ion Crăciunescu are păreri contradictorii. „În primul rând nu mi-am imaginat această lume aşa. Este una cu totul altfel. Dacă vrei, după ce am văzut satul românesc din acest colţ de ţară, am avut acelaşi sentiment de povară ca după ce l-am vizitat pe Gheorghe N. Gherghe (nr. părintele arbitrajului românesc) la Spitalul de Urgenţă. Satul românesc este bătrân, părăsit, uitat. Mă uitam şi nu-mi venea să cred în ce lume am intrat. Când tăranul moare de foame, cheltuim milioane de euro pe campanii murdare, fără rost. Cu banii ăştia mai bine cumpăram animale de rasă şi populam toate satele din România”, concluzionează Crăciunescu experienţa trăită. Despre colaborarea cu actualul partid, Ion Crăciunescu se abţine să dea un răspuns prompt, „pentru că totul este cald şi nu e corect să dau verdicte în aceste momente”.

Candidat pentru un post de senator PD-L pentru colegiul Vâlcea Nord, fostul mare arbitru Ion Crăciunescu a pierdut lupta dusă la urne. „Am luat doar 25% di

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Luni are loc prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan

Mediafax acum 19 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, de la ora 12:00, la Palatul Cotroceni, anunță Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, pe ordinea de zi a ședinței sunt

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 14 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum 49 minute
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

Elena Udrea a fost operată, la scurt timp după internarea de urgență. Fostul ministru este la terapie intensivă

HotNews acum 13 ore
Elena Udrea a fost operată la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, duminică, și este la terapie intensivă, au declarat surse medicale pentru Agerpres. Sursele susțin că Udrea a fost diagnosticată cu colecistită acută litiazică, iar operația a decu

Primăria Braşov, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac: Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără semne exterioare de degradare sau pericol iminent. Vorbim despre un eveniment absolut imprevizibil

News.ro acum 9 ore
Primăria Braşov a transmis, duminică seară, după decesul bărbatului peste care a căzut un copac, în timp ce se plimba pe o alee, că evenimentul este unul ”absolut imprevizibil”. ”Investigaţiile preliminare arată că arborele în cauză era verde, fără

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 9 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Călin Georgescu s-a rugat în deschidere la biserica în care Kira Hagi şi Thomas Ferfelis s-au cununat

Gandul acum 6 ore
Călin Georgescu s-a rugat cu puțin timp înainte de nunta anului Kira Hagi și Thomas Ferfelis la Biserica Sfântul Visarion. Nu pentru a participa la cununia fiicei „Regelui”, ci, cel mai probabil, pentru a se închina şi a se ruga, conform reporterilo

Mii de norvegieni au crezut că au devenit milionari jucând la loterie. Demisie la vârful Norsk Tipping ca urmare a unei erori grave

HotNews acum 10 ore
Numeroşi norvegieni au crezut că au devenit milionari după ce au primit o notificare de la compania naţională de jocuri de noroc prin care li se comunica că au câştigat sume fabuloase – până când s-a dovedit că era vorba de o greşeală, relatează BBC

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°