"Alo, alo, n-aveţi voie câte două persoane în cabina de votare!" "Ba am!" "Ba n-aveţi, doamnă, n-aveţi, deci pe rând." "Deci lasă-mă, doamnă, în pace, că-l chem pe soţul meu să mă-nveţe cum să votez." Soţul, mai băţos decât soţia: "Intră, dragă, aici" (adică alături). Soţia intră alături. Soţul o mângâie din cabina alăturată.
"Caragiale, Caragiale,/ Dacă nu erai matale,/ Rămâneam tot Haimanale".
Era o zi frumoasă de toamnă. Soarele strălucea pe cerul ca de cleştar. În satul Haimanale, locul de baştină al domnului dramaturgiei româneşti. Adică am vrut să spunem, şi nu ne-a ieşit din prima, locul de baştină al domnului dramaturgiei româneşti, I. Le. Caragiale. Frumos spus. Mai puţin îi pasă lumii că e ziua Sf. Andrei. Dar mai mult şi mai mult îi pasă că e ziua în care orice cetăţean normal la cap îşi pune ceasul să sune, se trezeşte cu noaptea-n cap şi dă buzna la secţiile de votare pentru a-şi exprima acest drept cu adevărat cetăţenesc: dreptul la vot. Iha!
DOI PE O ŞTAMPILĂ
Şi acum stăm de vorbă cu o doamnă din comisia de votare, una dintre cele două, aflate pe raza satului "Haimanale". Pardon. "I. Le. Caragiale." "Bună ziua, doamnă." "Bună ziua." "Scuzaţi-ne că ne aflăm în treabă, dar la ce oră a fost înregistrat primul vot pe raza satului I. Le. Caragiale?" "La ora şapte şi cinci minute." "În persoana unei...?" "În persoana unei doamne." "Vă mulţumim mult pentru sprijinul acordat." Doamna îi observă pe reprezentanţii "presei centrale" (ooo, daaaa!!!) cu o evidentă reticenţă. "Da’ ce-avem, doamnă, avem râie pe noi de ne observaţi cu atâta reticenţă?" Fireşte, întrebarea îi e adresată mai mult în gând decât în faptă. Cu doamna nu e de glumit. Doamna e o doamnă care e o doamnă care e o doamnă foarte corectă. Pe un ton liniştit, dar totuşi... ăăăă... dar totuşi, doamna ne invită să luăm loc pe scaunele special amenajate pent